Polonia cere că țările UE care plătesc gazul rusesc în ruble să fie penalizate

0
161

Polonia cere că țările UE care plătesc gazul rusesc în ruble să fie penalizate

Uniunea Europeană ar trebui să penalizeze țările care folosesc ruble pentru a plăti gazul rusesc, a declarat un demnitar din Polonia. Declarația vine după decizia Moscovei de a întrerupe livrările către Polonia și Bulgaria din cauza refuzului acestora de a plăti în ruble

Polonia, unul dintre cei mai aprigi susținători ai sancțiunilor punitive împotriva Moscovei, susține că blocul comunitar ar trebui să interzică complet achizițiile de gaz rusesc.

„Astăzi, ceea ce lipsește sunt sancțiunile complete asupra gazului, asta ar rezolva problema cu Gazprom, problema cu urmărirea sancțiunilor 100%. Ne așteptăm la aceste sancțiuni”, a declarat ministrul polonez al climei Anna Moskwa pentru postul privat de televiziune Polsat News, potrivit Mediafax.

Principalele state membre ale UE care se opun unor sancțiuni mai dure împotriva Rusiei în domeniul gazelor sunt Austria, Germania și Ungaria, a adăugat ea.

„Contăm pe faptul că vor exista consecințe pentru aceste țări (care plătesc în ruble) și că, în consecință, vor înceta să mai plătească în ruble”.

Ea nu a precizat ce fel de consecințe ar putea fi.

Noul sistem de plată a gazului rusesc, care presupune deschiderea de conturi la Gazprombank, unde plățile în euro sau dolari vor fi convertite în ruble, oferă o marjă de manevră care ar putea face ca unele țări să continue să cumpere gaz rusesc, slăbind frontul unit al blocului împotriva Moscovei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.