Ion Țiriac este cu rușii

0
212

Ion Țiriac a avut o reacție recentă despre interzicerea sportivilor din Rusia, una care va stârni numeroase controverse: „Ce obțin (oficialii britanici – n.n.) prin interzicerea lor la Wimbledon? Se toarnă benzină peste foc! Nu vrem război!” Ca unul care a trăit sub Ceaușescu, Țiriac se pare că e influențat de acele vremuri, nu de valoarea propagandistică enormă pe care sportivii o au în a face o bună imagine unui lider controversat din fruntea țării. Chiar el a făcut la o adică acest lucru, împreună cu Ilie Năstase…

Poza 1
Țiriac la Wimbledon

În celebrele loje de la „Caja Magica”, unde desfășoară turneul de la Madrid, care îți oferă privilegiul regal de a servi orice dorești într-unul din cele 10 restaurante de lux rezervate miliardarilor, Ion Țiriac nu s-a dat la o parte să își arate revolta față de interzicerea rușilor și bielorușilor la „Wimbledon”.

La sfârșitul lunii aprilie, organizatorii turneului de Grand Slam de la Wimbledon au anunțat că jucătorii din Rusia și Belarus nu vor avea dreptul să participe la ediția din acest an, după ce Rusia a pornit o invazie sângeroasă a Ucrainei, în 24 februarie.

Reamintim că Rusia a declanșat o așa-zisă „operațiune militară specială”, după cum a numit dictatorul Vladimir Putin invadarea Ucrainei, iar asta a provocat o serie de sancțiuni, inclusiv în plan sportiv. Echipele de fotbal au fost primele vizate, iar acolo unde s-a trecut cu vederea vreo pedeapsă, au fost sportivi ruși care și-au dat în petec, arătându-și putinismul.

În acest război au murit deja zeci de mii de oameni, de ambele părți, iar rușii au avut cel mai mult de suferit la nivel internațional, iar Ion Țiriac susține că decizia organizatorilor turneului de la Wimbledon este una greșită.

Ion Țiriac este un veteran al organizării competițiilor de tenis

„Nu sunt radical în această problemă. Când aveam 15 ani am fost selectat pentru echipa națională de tineret de hochei pe gheață a României. Un an mai târziu, am fost chemat la lotul olimpic. Am petrecut patru ani, până în 1960, la 2.000 de metri altitudine, lângă un lac care îngheța iarna, făcând trei zile de antrenament cu sare, pentru a mă pregăti pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Squaw Valley din Statele Unite.

Cu o săptămână înainte de plecare, guvernul comunist român a decis să boicoteze olimpiadele pentru că Germania de Est nu a fost acceptată, ci doar Germania de Vest. A fost unul dintre cele mai mari dezastre din viața mea sportivă. O sa-mi aduc aminte mereu. Am avut onoarea să-l cunosc personal pe Nelson Mandela și îmi amintesc când spunea că sportul poate aduce oamenii împreună. Am fost la Jocurile Olimpice de la Sydney în 2000, iar Coreea de Nord a defilat alături de Coreea de Sud. A fost minunat. Nimeni nu are dreptul să interzică unui tânăr sportiv, doar pentru că este rus sau belarus, să participe la un turneu internațional.

Ce fac englezii? Ce obțin prin interzicerea tinerilor să-și facă meseria„? Servește doar pentru a turna benzină pe foc. Nu vrem război, este o greșeală. Din fericire, în Spania acceptăm ruși și bieloruși. Dacă aș fi responsabil la Wimbledon aș inventa un „wild card” (invitație) la dublu masculin, feminin și mixt, cu un rus și un ucrainean împreună. Pentru a le arăta oamenilor că popoarele pot trăi împreună în mod normal. Nu este momentul să facem această diferență politică pe terenurile de tenis”, spune Ion Țiriac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.