Sorin Grindeanu(PSD) scumpește biletele de tren cu 20%

0
383

În timp ce în România ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu scumpește biletele de tren, în Germania omologul său Volker Wissing le ieftinește. 

Germania va reduce preţul abonamentelor pentru călătoriile cu trenurile regionale, autobuzul şi metroul în lunile iunie, iulie şi august, până la minimumul istoric de nouă euro pe lună, în încercarea de a economisi combustibil şi a urgenta decarbonizarea, transmite Agerpres.

Noile abonamente, catalogate drept ”nebuneşti, dar inspirate” de cotidianul Der Tagesspiegel, sunt cu siguranţă printre cele mai ieftine văzute vreodată în Europa. Timp de trei luni, începând de la 1 iunie, preţul unui abonament lunar va fi de doar nouă euro pentru toate trenurile de metrou, autobuzele, tramvaiele şi trenurile regionale. Aceasta va reduce semnificativ costul cu transportul public. De exemplu, o persoană care face naveta în zona din jurul Berlinului va economisi 98 de euro pe lună, în timp ce un navetist din zona Hamburg va economisi puţin peste 105 euro lunar. Abonamentele ieftine vor fi disponibile şi pentru locuitorii micilor oraşe care vor călători la nivel naţional. Deşi reducerea nu se aplică şi pentru trenurile de mare viteză, un abonament de nouă euro pe lună va permite călătoriile pe întreg teritoriul Germaniei utilizând reţeaua de trenuri regionale, iar abonamentele cumpărate într-un land vor fi valabile la nivel naţional.

În timp ce în Germania transportul public se ieftinește, în Monitorul Oficial al României a apărut joia trecută Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii prin care se scumpesc biletele de tren, începând cu data de 1 iulie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.