În România nu se poate trăi cu salariul minim

0
166

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă că este necesară creşterea salariului minim în contextul socio-economic actual, însă măsura nu poate fi luată anul acesta.

„Nu intervenim din timpul anului, pentru a se putea construi şi bugetele pe anul următor şi planurile de business pe anul următor. Propunerea PSD pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 (salariul minim – n.red.), cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică 2.800 taxaţi şi 200 nu. Este clar un impact pozitiv şi asupra angajaţilor şi chiar a angajatorilor, pentru că şi angajatorii se plâng de lipsa forţei de muncă. În România nu se poate trăi cu salariul minim”, a subliniat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

El a menţionat că ulterior discuţiile se vor muta în Consiliul Naţional tripartit, unde este şi premierul şi miniştrii, astfel încât să poată fi luată o decizie care să fie predictibilă, de la 1 ianuarie.

În prezent, salariul minim brut este de 2.550 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.