Ministerul Educației a convocat, în seara aceasta, în regim de videoconferință, toți inspectorii generali și contabilii-șefi, pentru a analiza situația plății burselor elevilor la nivelul întregii țări.
De asemenea, joi, 27 octombrie 2022, Ministerul va transmite o adresă prin care va solicita inspectoratelor execuția bugetului școlilor cu data de referință 30.10.2022. Cu privire la execuția bugetară la nivelul UAT-urilor, Ministerul Educației a luat legătura cu Ministerul Finanțelor, care a transmis o situație actualizată:
„Ca urmare a analizei datelor puse la dispoziție de Ministerul Finanțelor, banii necesari plății burselor au fost alocați din sumele defalcate de TVA și au fost virați în conturile trezoreriilor locale, fiind puși la dispoziția unităților administrativ-teritoriale, pentru retragerea sumelor necesare, în baza unei cereri. În conformitate cu HG 1138/14.09.2022 (Art. 1, alin 2): „Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație”.
Din informațiile transmise de inspectoratele școlare în cadrul videoconferinței, există, în momentul de față, întârzieri legate de plata burselor cauzate fie de volumul foarte mare de dosare înscrise pentru verificarea eligibilității, fie de data organizării ședințelor pentru buget ale consiliilor locale. Pentru a avea o situație clară la nivel de școli, fiecare inspectorat școlar va organiza, în cursul zilei de joi, 27 octombrie, videoconferințe cu directorii de școli din județ.
Cu privire la circuitul fondurilor necesare burselor, amintim că Ministerul Finanțelor a pus la dispoziție sumele pentru plata burselor în conturile trezoreriilor locale, iar unitățile administrativ-teritoriale retrag sumele necesare și le direcționează către școli.
Ne dorim ca toți elevii să primească bursele cuvenite și să prevenim întârzieri viitoare. Indiferent de fluxul banilor și de dificultățile semnalate de fiecare școală, Ministerul Educației va depune toate eforturile pentru a se asigura că nu mai există probleme legate de plata burselor.”, transmite Biroul de Presă al Ministerului Educației.
Amintim faptul că și Ministerul Finanțelor anchetează modul în care autoritățile locale plătesc bursele de performanță, merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar.
Ministerul precizează că prin Legea Bugetului de stat 317/2021 pentru anul 2022 a fost alocată suma de 1,031 mld lei pentru plata acestor burse, sumă majorată cu alte 300 mil lei în urma rectificării bugetare. Banii au fost alocați din sumele defalcate de TVA și au fost virați în conturile Trezoreriilor locale, fiind puși la dispoziția unităților administrativ- teritoriale, pentru tragere, în baza unei cereri.
Așadar, banii nu sunt la MF, ei pot fi trași direct de UAT-uri de la unitățile locale ale Trezoreriei.
Sumele aprobate prin legile bugetare anuale și prin cele de rectificare sunt la dispoziția autorităților administrației publice locale odată cu aprobarea lor în bugetele proprii și parcurgerea etapelor prevăzute de lege pentru utilizarea fondurilor.
Utilizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată de către autoritățile administrației publice locale se face prin solicitarea acordării sumelor cuvenite la unitatea Trezoreriei Statului la care sunt arondate.
Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu aceată destinație.
Ca urmare a articolelor apărute în presă, MF a demarat o anchetă la nivelul județelor, pentru stabilirea planului și execuției sumelor defalcate din TVA și a destinației acestora la nivelul UAT-urilor, în vederea aflării cu rapiditate și exactitate a blocajelor și remedierii situației.