Ministerul Sănătății organizează în 20 noiembrie concursul de admitere în rezidențiat pe loc și pe post în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Concursul se desfăşoară în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.
Regulile de organizare a examenului din 20 noiembrie au fost publicate în Monitorul Oficial. Nu se mai solicită măsurarea temperaturii la intrarea candidaților în săli și purtarea măștii este doar o recomandare din partea ministerului.
Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcţie de domeniu.
Sunt disponibile 1.129 de locuri în centrele de rezidențiat și 231 de posturi la unități medicale. La concurs sunt înscriși 10.331 de candidați.
Dintre cei peste 10.000 de candidați înscriși la concurs, 5.966 sunt la Medicină, 2.158 la Medicină dentară și 2.207 la la Farmacie.
Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs.