A crescut prețul gazelor naturale și al energiei electrice pentru consumatorii casnici

0
184

Creşterea tarifelor de transport şi distribuţie gaze şi energie electrică de la 1 aprilie 2023 va genera, pentru consumatorii casnici, o majorare a facturilor de gaze naturale cu aproximativ 4 – 5%, însă pentru energia electrică nu există un impact direct asupra consumatorului casnic sau non casnic, creşterea tarifelor urmând a fi compensată de către stat, estimează Asociaţia Energia Inteligentă.

De asemenea, în ceea ce priveşte costurile gazelor naturale pentru clienţii non-casnici, sursa citată previzionează o creştere cu până la 10%, în funcţie de consum.

„Cu cât se vor majora – în medie – facturile persoanelor fizice ? În ceea ce priveşte impactul acestor creşteri de tarif asupra costurilor consumatorului final se prezintă astfel: energie electrică – nu există un impact direct asupra consumatorului casnic sau non casnic, creşterea tarifelor urmând a fi compensată de către stat; gaze naturale – consumator casnic: o creştere cu circa 4-5% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie 2023; consumator non casnic cu un consum sub 50.000 MWh/an – o creştere cu circa 1-2% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie 2023 consumator non casnic cu un consum peste 50.000 MWh/an – o creştere cu circa 5-10% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.

Potrivit organizaţiei, Legea 357/2022, aprobată de Parlament şi promulgată de şeful statului, prevede, că, începând cu 1 aprilie 2023 se vor adăuga în tarif (de transport şi distribuţie gaze şi energie electrică, n.r.) toate costurile care au fost suportate de operatorii de transport în anul 2021 şi anul 2022 şi care, conform legii, se vor recupera prin majorarea tarifelor începând cu 1 aprilie 2023.

„Tarifele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) nu se modifică în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va stabili tarife reglementate de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, precum şi tarife reglementate de transport al energiei electrice, aplicabile începând cu data de 1 aprilie 2023, conform cadrului de reglementare şi prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă”, precizează sursa citată.

Potrivit asociaţiei de profil, conform OUG 33/2007 cu modificările ulterioare, ANRE are obligaţia să verifice dacă tarifele solicitate de operatori sunt realizate în conformitate cu Metodologiile de stabilire a tarifelor şi să le aprobe dacă aceste tarife respectă Metodologia. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.