Acul ceasului vitezometrului locomotivei care a izbit violent primul vagon al trenului de călători la care urma să se cupleze în Gara Galați a rămas blocat la 75 de kilometri la oră, iar mecanicul spune că locomotiva „s-a accelerat brusc” și el nu a mai putut acționa sistemul de frânare, conform Poliției Județene.
La data de 25 martie 2023, la ora ora 19,19, un vagon de călători etajat, care se afla garat la linia nr. 4 din Staţia CF Galaţi în aşteptarea formării garniturii trenului pentru ruta Galaţi – Mărăşeşti, a fost lovit frontal de locomotiva care urma să tracteze garnitura, condusă de mecanicul de serviciu, un bărbat cu vârsta de 49 ani, din municipiul Tecuci. A rezultat deformarea vagonului în partea de impact şi deplasarea acestuia cu circa 80 metri.
În momentul producerii evenimentului, în vagonul de călători se afla partida trenului, formată din şeful de tren, o femeie cu vârsta de 53 de ani, conductorul de tren, un bărbat cu vârsta de 47 de ani, precum şi un călător, un bărbat, cu vârsta de 53 ani din comuna Piscu, judeţul Galaţi.
Medicul de la Spitalul Județean Galați a oferit detalii și despre femeia de 53 de ani, șef de tren, care a murit la spital, la câteva ore de la accident.
Potrivit medicului, femeia a suferit cinci stopuri cardio-respiratorii: „A avut cinci stopuri cardio-respiratorii repetate. S-a făcut tot ce se putea, dar nu s-a reușit salvarea ei. A avut o plagă penetrantă la nivelul gâtului și o fractură deschisă la tibie”, a spus medicul.