Accident între un microbuz și un tractor

0
201

O persoană este în stare gravă și alte două au fost rănite ușor, în urma unui accident rutier produs pe DN 19, între localitățile Valea lui Mihai și Tarcea.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat, în jurul orei 18.05, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 19,  între localitățile Valea lui Mihai și Tarcea, eveniment în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau șapte persoane și un tractor, în care se afla doar șoferul. 

„Pentru salvarea victimelor, inspectoratul a mobilizat de urgență, la fața locului, două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, un echipaj de pompieri paramedici din cadrul Stației Săcuieni cu o ambulanță SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a precizat Lt. Col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. 

Echipajele medicale și pompierii paramedici au evaluat cele opt persoane implicate în accident, acordând îngrijirile care se impuneau unui bărbat aflat în stare gravă ( cod roșu medical) și altor doi bărbați răniți ușor (cod verde medical). Cele trei victime au fost transportate ulterior la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.