„Poporul rus nu este responsabil pentru excesele nebunești și inacceptabile ale liderilor lor, precum Vladimir Putin”, a declarat Depardieu, potrivit AFP.
„Nu înțelege ce s-a întâmplat în Ucraina în 2014”
În replică, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, se oferă să-i predea o „lecție” despre Ucraina lui Gerard Depardieu, pornind de la presupunerea că actorul nu înțelege, cu adevărat, ce se întâmplă.
Mai mult, Peskov a insistat în a spune și că actorul nu a înțeles nici situația din 2014, atunci când Rusia a anexat Peninsula Crimea.
„Aș sugera că, cel mai probabil, Depardieu nu înțelege pe deplin ce se întâmplă. Nu înțelege ce s-a întâmplat în Ucraina în 2014. Dacă este necesar, vom fi gata să-i spunem despre asta și să-i explicăm, astfel încât să înțeleagă mai bine”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de The Moscow Times.
Prietenia dintre Gerard Depardieu și Vladimir Putin a ținut primele pagini ale ziarelor atunci când actorul a anunțat, în anul 2013, că va cere cetățenia rusă.
La puțin timp ce la izbucnirea războiului, Depardieu le spunea oamenilor să îl lase pe Vladimir Putin în pace, însă, ulterior, actorul i-a cerut liderului de la Kremlin să înceapă negocierile cu partea ucraineană.