Aderarea României la Schengen NU se află pe ordinea de zi provizorie a Consiliului JAI din martie

0
105

Aderarea României și Bulgariei la Schengen nu figurează pe ordinea de zi provizorie a Consiliului JAI din 9-10 martie, prima reuniune oficială după cea din decembrie în care Bucureștiul și Sofia au fost lăsate în afara spațiului de liberă circulație.

Documentul publicat de Consiliu notează discuții despre situația generală a spațiului Schengen, mai exact situația actuală a funcționării spațiului și viitorul politicii în domeniul vizelor.

Inițial, după votul din Consiliul JAI din decembrie, în care Austria a blocat aderarea României și Bulgariei la Schengen, autoritățile și politicienii au vorbit despre reuniunea din martie ca fiind cea a următoarei șanse, însă ulterior declarațiile s-au temperat. Forțarea unui vot în condițiil în care poziția Austriei nu s-a schimbat ar echivala cu un nou eșec.

Cu ocazia ultimei reuniuni a Consiliului European, de la începutul lui februarie, președintele Klaus Iohannis a reiterat că aderarea la Schengen rămâne prioritate pentru România, însă nu trebuie legată de o anumită dată. 

„Noi vom continua discuțiile politice pe toate palierele, pe absolut toate palierele, și sunt optimist că vom găsi soluții pentru această problemă Schengen, dar n-aș vrea să ne legăm de o anumită dată. Repet, pentru mine, pentru România și pentru români, este important să intrăm în spațiul Schengen. Nu vreau să legăm discuția de o anumită dată, fiindcă, am văzut și în decembrie, aceste lucruri nu pot fi legate de o anumită dată, ele țin de foarte multe considerente, europene ar trebui. Din păcate însă țin și de chestiuni de politică internă în unele state membre. Asta este un lucru pe care nu-l consider bun, dar nu poate fi ignorat. Deci continuăm discuțiile și sunt optimist”, a declarat șeful statului pe 9 februarie. 

Chiar dacă aderarea României la Schengen este pe agenda președinției suedeze a Consiliului UE, o decizie în acest mandat ar putea să nu fie luată, împingând lucruile pentru a doua parte a anului.

Suedia nu va iniția un vot pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen până când nu se va ajunge la un acord cu statele care s-au opus acceptării celor două state în spațiul european de liberă circulație, a declarat reprezentantul permanent al Suediei la UE, Lars Danielsson,la începutul anului. 

El a spus că au fost începute consultările bilaterale cu statele implicate, iar la acest moment nu poate spune când va putea fi repusă pe ordinea de zi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne tema aderării României și Bulgariei la Schengen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.