Afacerea cu MiG-uri poloneze pentru Ucraina este sabotată

0
423

Ucraina avea la începutul invaziei rusești o sumedenie de avioane de fabricație rusească, gen MiG-29 și Su-27. În dorința de a obține o supremație aeriană peste Ucraina, rușii au distrus flota aeriană ucrainieană, inclusiv uriașul avion de transport Antonov An-224 Mriya. De asemenea, au bombardat toate pistele care puteau fi folosite de ucrainieni. Refacerea supremației aeriene de către Ucraina este o cerință majoară pentru apărarea teritoriului național, iar Volodimir Zelenski a cerut insistent Occidentului ajutor cu avioanele. Cele mai potrivite sunt avioane de fabricație rusească, pe care piloții ucrainieni le cunosc foarte bine și pe care fostele țări comuniste le mai au încă în dotare, cunoscut fiind cazul Poloniei. Din păcate însă, frica de a implica NATO în conflict este mai mare decât ar trebui…

MiG-29 poloneze la decolare

„Trebuie să ne asigurăm că acest război nu se va extinde în spaţiul Alianţei Nord-Atlantice”, a declarat marţi seară Annalena Baerbock, ministrul german de Externe, potrivit Bild-TV şi site-ului Tagesschau.de, potrivit Mediafax.

Pentagonul afirmă că oferta Poloniei de a furniza avioanele sale MiG-29 armatei americane nu este „viabilă”.  „Perspectiva ca avioane de vânătoare aflate sub controlul Guvernului american să decoleze dintr-o bază a SUA/NATO din Germania spre un spaţiu aerian ucrainean disputat cu Rusia, generează preocupări grave pentru întreaga Alianţă Nord-Atlantică. Nu ne este clar raţionamentul fundamental din spatele acestei propuneri. Acest lucru arată complexităţile generate de această problemă”, a declarat la rândul său John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de site-ul Axios.com.

John Kirby

Guvernul Poloniei a anunţat, marţi seară, disponibilitatea de a oferi Ucrainei, prin intermediul Statelor Unite, avioane de vânătoare de tip MiG-29, urmând să primească în schimb avioane americane cu dotări similare, cel mai probabil F-16.

Ucraina a cerut statelor occidentale avioane de vânătoare de tip MiG-29, pe care sunt instruiţi piloţii militari ucraineni, pentru a lupta împotriva armatei ruse. Ministerul rus al Apărării a avertizat că orice stat care va permite utilizarea bazelor aeriene pentru atacuri asupra forţelor militare ruse din Ucraina ar putea fi considerat ca fiind co-beligerant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.