Ajutoare într 500.000-3 milioane de euro, pentru proiecte de digitalizare avansată și cercetare 

0
165

Ajutoare cuprinse între 500.000 și 3 milioane de euro pentru proiecte de digitalizare avansată și cercetare sunt propuse printr-o nouă linie de finanțare în valoare de 150 de milioane de euro, susținută din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Această a doua etapă a schemei de digitalizare IMM, prima fiind cea pentru care s-a demarat procedura de depunere în 15 februarie, a fost lansată în dezbatere publică până la finalul lunii martie, urmând ca în aprilie să fie lansat în dezbatere un ghid preliminar, pentru ca mai apoi, în luna mai, să fie publicat ghidul final. Perioada de depunere a proiectelor ar urma să fie în lunile iulie-august, pentru ca mai apoi până la finalul anului să avem o perioadă de evaluare, iar la începutul anului 2024 să înceapă semnarea contractelor. 

Ineditul acestui apel de proiecte, față de cel precedent, este că, deși este destinat companiilor non-it, firmele pot aplica în parteneriat, adică IMM non-IT împreună cu o companie IT. Prin proiect, compania IT parteneră va dezvolta o tehnologie pentru IMM-ul non-IT, acesta din urmă lider al parteneriatului. 

Fiind vorba de ajutoare regionale de stat, intensitatea sprijinului va fi cuprinsă între 35% și 80% , în funcție de dimensiunea firmei, de județul în care se va implementa proiectul și de tipul de proiect depus. Deasemenea, mai precizăm că Bucureștiul va fi exclus de la finanțare, iar din județul Ilfov doar anumite localități vor fi acceptate. 

Prin intermediul acestei scheme, vor fi sprijinite activități/acțiuni specifice care să ajute întreprinderile în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate, cum ar fi inteligența artificială, datele și cloud computingul, tehnologia blockchain, calculul de înaltă performanță și cuantică, internetul obiectelor, sau securitatea cibernetică precum. 

Până pe 31 martie 3023, puteți analiza forma trimisă spre dezbatere publică pe site-ul MIPE,  dar și trimite observații și sugestii la ghid, la adresa:  contact.implementarepnrr@mfe.gov.ro 

După cum promiteau oficialii MIPE încă la lansarea primei scheme de digitalizare IMM, așteptăm cât de curând o schemă asemănatoare pentru firmele din domeniul agricol. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.