Colegii de breaslă sunt șocați de pericolele la care doctorul Dan Tesloianu și-a supus pacienții

0
248

Anchetatorii suspectează că doctorul Dan Tesloianu, împreună cu alte cadre medicale, ar fi recuperat dispozitive medicale de la pacienţi decedaţi şi le-ar fi montat altor persoane, făcând acest lucru în schimbul unor sume importante de bani. Cazul a stârnit o imensă controversă atât în lumea medicală, cât şi în rândul pacienţilor, mai ales din cauză că, în mod normal, aceste dispozitive sunt decontate în totalitate de către Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel, pentru o asemenea intervenţie, pacienţii nu ar trebui să scoată bani din buzunar.

Conform anchetatorilor, peste 200 de astfel de cazuri au fost identificate până în prezent, iar numărul acestora este posibil să crească în zilele următoare. 

Conform cadrelor medicale, procedura la care a apelat dr. Dan Tesloianu poate pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa pacientului. Astfel, refolosirea acestor dispozitive este strict interzisă pe teritoriul României.

Informaţiile apărute de la începutul percheziţiilor arată că, în unele cazuri, medicii implicaţi în acest caz administrau medicamente pacienţilor cu scopul de a le agrava starea de sănătate. Astfel, prin intermediul acestora reuşeau să obţină probleme ale ritmului cardiac, care trebuiau rezolvate cu ajutorul dispozitivelor medicale revândute. 

Medicii cardiologi susţin că, în momentul de faţă, în România există un program naţional prin care cetăţenii beneficiază, în mod gratuit, de aceste servicii medicale. Astfel, chiar dacă pe lista de aşteptare sunt mereu mulţi pacienţi, viaţa acestora nu este pusă în pericol de perioada de aşteptare, cum se întâmpla la începutul anilor 2000.

Autorităţile au început percheziţiile în dimineaţa zilei de vineri, 17 februarie. În această zi au ajuns şi la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, dar şi în alte 23 de locaţii din mai multe judeţe ale ţării. Astfel, au fost confiscate sume uriaşe de bani, dispozitive electronice, unităţi de stocare a datelor, dar şi dispozitive medicale.

În cursul zilei de sâmbătă, 18 februarie, s-a decis arestarea preventivă a medicului Dan Tesloianu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.