Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății. Tema din acest an este „Planeta noastră, sănătatea noastră”

0
311

În 1948, la Prima Adunare Mondială a Sănătăţii s-a decis celebrarea, pe data de 7 aprilie a fiecărui an, a Zilei Mondiale a Sănătăţii.

Istoria Zilei Mondiale a Sănătăţii este strâns legată de apariţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), o instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată pe 22 iulie 1946, la Geneva, şi care funcţionează efectiv din 7 aprilie 1948.

Marcată pentru prima dată în 1950, Ziua Mondială a Sănătăţii este un eveniment important care include anual o temă menită să atragă atenţia asupra unei probleme de sănătate actuale cu care se confruntă lumea.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) are 194 de state membre, care au sarcina ca în această zi să organizeze evenimente locale, regionale şi internaţionale, privind o anumită temă de sănătate. Guvernele locale tind, de asemenea, să se implice, organizând activităţi menite să concentreze atenţia lumii asupra unor aspecte importante legate de sănătate la nivel global.

În ultimii 70 de ani, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost implicată în mobilizarea a numeroase eforturi în întreaga lume, în cadrul cărora s-a accentuat de ce medicamentele sunt esenţiale pentru sănătatea publică şi care sunt bolile cărora trebuie să li se acorde o atenţie deosebită.

Diferite teme, aduse în atenție anual

În fiecare an, Ziua Mondială a Sănătăţii se concentrează pe o anumită temă. De-a lungul anilor, temele au variat, însă de fiecare dată ele au vizat probleme actuale, de la eradicarea globală a poliomielitei la siguranţa rutieră. Toate aceste probleme au fost considerate suficient de importante pentru sănătatea globală încât să merite un focus special la această dată.

De-a lungul anilor, printre temele alese cu ocazia acestei zilei au figurat „Construirea unei lumi mai echitabile şi mai sănătoase”, „Sprijinirea asistenţilor medicali şi a moaşelor” sau „Sănătate pentru toţi: Pentru toată lumea, pretutindeni”. În acest an, tema #WorldHealthDay este „Our Planet, Our Health” („Planeta noastră, sănătatea noastră”).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.