Francezii fac un joc dublu în Rusia. Te întrebi dacă președintele francez păstrează dialogul cu dictatorul rus mai degrabă pentru a proteja investițiile franceze în Rusia, decât să fie cu adevărat interesat de a opri barbaria putinistă. Printre cei care fentează sancțiunile aplicate Rusiei, este și grupul Auchan. CEO-ul Auchan Retail International, Yves Claude, anunţă o menţinere a activităţilor grupului francez în Rusia, aceasta fiind o alegere „care nu este simplă”, în urma apelului preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.
Grupul francez Auchan – interpelat de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Parlamentul francez, miercuri, cu privire la activitatea sa în Rusia, unde este prezent de aproxmativ 20 de ani şi unde are 30.000 de angajaţi – a decis să rămână în Rusia, în pofida faptului că preconizează pierderi în 2022, anunţă Yves Claude într-un intervu acordat Le Journal du Dimanche (JDD).
Auchan realizează în Rusia 10% din vânzările sale mondiale
„Avem o poziţie de discounter şi credem că noi contribuim, într-o perioadă de inflaţie puternică, la apărarea puterii de cumpărare a locuitorilor” Rusiei, declară el, adăugând că nu vrea să-şi lase salariaţii – dintre care 40% sunt acţionari – de locul de muncă, iar clienţii fără „pâinea” zilnică.
„Este uşor să fim crticaţi, dar noi suntem acolo, facem faţă şi acţionăm pentru populaţia civilă”, răspunde el criticilor, care cer Asociaţiei Familiale Mulliez (Leroy Merlin, Auchan sau Decathlon) să părăsească Rusia, apreciind că mărcile asociaţiei reprezintă unul dintre cei mari contribuabili la bugetul Rusiei.
Yves Claude, numit recent la conducerea Auchan Retail şi Auchan France, subliniază că Auchan şi-a suspendat investiţiile în Rusia şi că filiala sa (232 de magazine şi activităţi comericale online) funcţionează „autonom”. La fel ca alte grupuri, el subliniază că o retragere ar expune liderii locali la urmăriri în justiţie şi ar alimenta capitaluri ruseşti, o decizie „contraproductivă”. „Îmi pun întrebări zilnic, pentru că decizia nu este uşor de luat, dar sunt convins că este bună. Mă simt suţinut de către acţionarii mei, colaboratorii mei şi partenerii noştri sociali”, dar şi de către politicieni, răspunde Yves Claude atunci când este întrebat care sunt consecinţele acestei rămâneri asupra imaginii grupului. El conchide că nu „a resimţit” dezbateri interne în cadrul Asociaţiei Familiale Mulliez, care are 77.5000 de angajaţi în Rusia.
În Ucraina – unde Auchan operează 43 de magazine (6.000 de angajaţi) -, condiţiile sunt „extreme” şi are loc o epuizare a stocurilor produselor proaspete, deoarece 90% dintre produse proveneau din interiorul ţării. Soluţii de aprovizionare din ţări vecine au fost implementate săptămâna aceasta, precizează CEO-ul.
Aproximtiv 100 de angajaţi ucraineni au fost primiţi de colegi de-ai lor din străinătate şi urmează să fie recruraţi de către grup, ai căror acţionari vor aloca o parte din dividende ajutării refugiaţilor, anunţă el.
Preşedintele Ucrainei, Vlodimir Zelenski a cerut, în cursul acestei săptămâni, companiilor franceze să iasă de pe piaţa rusă. „Renault, Auchan, Leroy Merlin trebuie să înceteze să mai fie sponsori ai maşinii ruse de război, să oprească finanţarea uciderii copiilor şi a femeilor şi a violurilor. Companiile franceze trebuie să iasă de pe piaţa rusă”, le-a spus Zelenski parlamentarilor francezi. Ca urmare a acestor solicitări, producătorul francez de automobile Renault a anunţat miercuri seară că va suspenda imediat „activităţile de la uzina Renault din Moscova” şi va evalua „posibilele opţiuni cu privire la participaţia” la filiala sa rusă AvtoVAZ.
Şi gigantul alimentar Nestlé a anunţat miercuri că suspendă activitatea mărcilor KitKat şi Nesquik în Rusia, după criticile pe care le-a adus la sfârşitul săptămânii trecute preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la legăturile companiei alimentare cu Rusia, relatează CNN. „În continuare, suspendăm renumitele mărci Nestlé, precum KitKat şi Nesquik, printre altele. Am oprit deja importurile şi exporturile ale produselor neesenţiale în Rusia şi din Rusia, am oprit orice publicitate şi am suspendat toate investiţiile de capital din ţară. Desigur, respectăm pe deplin toate sancţiunile internaţionale impuse Rusiei”, se arată într-un comunicat Nestlé.