După urâtul compromis cu PSD, luat la guvernare, PNL a plonjat într-o perioadă depresivă. Membrii acestui partid, cu șeful Cîțu emasculat de ouăle puterii, s-au simțit deposedați de tot. Nu mai aveau personalitate, nu mai aveau demnitate, nu mai aveau inițiativă, nu mai aveau putere să se dea jos din pat, cum s-ar spune. Dintr-o dată peste țară se așezase liniștea, motiv pentru care președintele Iohannis, odinioară antipesedistul nr. 1 al țării, a tras concluzia că noua guvernare este chiar foarte bună. Competitorii nu se mai certau, pandemia preluase grijile românilor, inflația mergea întru câștigul guvernanților, prețurile creșteu vesele la orice, relaxarea măsurilor sanitare a adus fericirea, dar PNL căzuse în umbră rău de tot. În plus, în SUA, Florin Cîțu s-a văzut că nu mai însemna absolut nimic, nefiind primit de vreun personaj mai acătării din leadershipul american. Asta a umplut paharul acasă, ducând la rescrierea în variantă modernă, a celebrei balade Miorița. Baciul Cîțu, personaj tragic sau mai degrabă comic al politicii românești, aidoma lui Ceaușescu întors din Iran, dădea față-n față cu reacțiunea. Ceilalți baci se vorbiră între ei, mai toți, să mi-l „omoare” pe baciul președinte, căruia îi dispăruseră deja toate oile. Inexplicabil, ele ascultau comanda la Ciucă, iar acesta se rupsese aproape complet de eunucul Cîțu. Eunucii, chiar fără ouă, erau mari generali în China medievală, cum a fost celebrul Zheng He la 1400, dar cine mai știe asta…
Șocat că fusese lăsat în offside, Cîțu se înfurie și refuză demisia, apoi, mioritic, și-o lasă la sediu, în singurătate. Ceilalți și-au ales idiotul perfect, care să fie valabil pentru o minimă perioadă și care să ascundă bătălia internă pe funcția de președinte al partidului. Pentru că, da, plagiatul tezei de doctorat a generalului Ciucă este cât casa. Deja circa 200 de intelectuali ai țării fac front comun cu ziarista și profesoara universitară Emilia Șercan, cea care l-a descoperit, după nefirești piedici de documentare, pe plagiatorul ce se vedea în fruntea țării. Emilia este la al nu știu câtelea caz demascat, după o muncă temeinică, cu rezultate de necontestat. Instituțiile țării însă, conduse de indivizi obedienți, numiți politic, au acceptat să blocheze cazul Ciucă, cum odinioară au făcut cu Băsescu-Petrov, acceptându-i minciuna că n-a colaborat cu Securitatea. Iată de ce Ciucă este preferat de liberali ca să le fie președinte, pentru că va fi foarte ușor de dat jos la momentul oportun, când taberele își vor fi definitivat în sfârșit candidații. În trufia lui, Ciucă nu realizează că este prostul de serviciu, nefăcându-și nicio problemă din cauza plagiatului, după cum a și declarat-o. „Spre deosebire de Cîțu, care nu are dicție, dar are ce spune, Nicolae Ciucă e inconsistent, nu stăpânește fenomenul economic, face eforturi mari să lege două fraze coerente și nu are experiență politică: nici nu prea îi pasă, fiindcă muncește pentru el mai ales Marcel Ciolacu, liderul PSD, care pare să fie principalul său comunicator” – observă Deutsche Welle.
Cine ar fi ceilalți, totuși, care ar putea să-i ia locul lui „Ciucă al nostru”?
Înainte de alegerea lui Cîțu, se vorbea mult de Rareș Bogdan. El era cel care merita să preia conducerea partidului, în accepția celor mai mulți dintre liberali, fascinați de evoluția respectivului în timpul campaniei electorale. Felul însă cum el a clamat alegerea lui Cîțu anul trecut, îl obligă pe Rareș Bogdan să se situeze în umbră o vreme, ca recunoaștere a greșelii de a fi recomandat o nulitate absolută. La fel ca și Emil Boc, de la Cluj, om care, în afară de a fi un primar de succes, a fost chiar și premier în vremea lui Băsescu. Susținerea pentru Cîțu, de la Congres, nu îl recomandă deocamdată, chiar dacă și el a ajuns la concluzia că nu se mai poate cu Cîțu, la fel ca Rareș Bogdan. Interesant că cei doi nu vin în față să spună de ce „s-au sucit” și nici nu acceptă umilința de a-și cere scuze pentru figura pro Cîțu de la mărețul Congres de eliminare a lui Ludovic Orban. Cu acesta din urmă fusese Ilie Bolojan, cum fusese și la un congres înainte. Totuși, Bolojan l-a trădat acum pe Orban, transmițând delegaților bihoreni să voteze cum vor ei dintre Cîțu și Orban. O ieșire minim onorabilă din rahatul general! A fost foarte deprimat după aceea, de parcă ar fi pierdut totul, mai ales promovarea la București. Primarului penelist al Reșiței i-a spus că este profund nemulțumit de ce se întâmplă în PNL după alegeri și că „s-ar putea ca peste trei-patru luni să ne căutăm partid”. Era la o lună după congresul lui Cîțu și Bolojan avea statutul de „cel mai apreciat ales local al PNL”, după cum scrie jurnalistul de la AK-24. După patru luni însă a hotărât că nu el trebuie să plece din partid…
Bolojan are deci obrazul ceva mai curat, el nesusținându-l pe Cîțu. E mai mult decât firesc deci ca acum el să fie în noua „echipă câștigătoare”, alături de teribilul general Ciucă. Și-i spunem teribil cu referire la limba engleză, limbă pe care Bolojan nu a fost auzit niciodată s-o intoneze, la fel cum nu a fost văzut niciodată la vreo biserică! Dar acum el stă lângă retardatul Ciucă, nu lângă poliglotul Iohannis, cel care vorbea mai bine engleza decât Trump, după cum ziceau ziariștii americani, la Washington D.C. Lângă un inferior – și nu e vorba de grade – Bolojan poate acum, ca prim-vicepreședinte, să strălucească ca un soare. Poate să obțină un plus de imagine, să impresioneze cu luările sale de poziție (atât de rare la Oradea!), să impună „modernizarea” – cuvânt atât de iubit de el – să se laude cu banii europeni obținuți de orădeanul Marcel Boloș – obligatoriu mâna lui dreaptă în guvernul reînnoit – să cumpere presa națională, așa cum a văzut că ține – să plătească gras lucrări inutile ale baronilor din subordine și, mai ales, să facă o aprigă epurare în partid, de unde trebuie rași nebolojeniștii care nu-și plătesc cotizația…
Bolojan are nevoie acum să facă ceea ce nu a avut curaj până în acest moment: să iasă în față! Dacă așa ar fi fost obișnuit de la început, cu toate limitele lui lingvistice și culturale, nu mai era acum nicio problemă. Doar că Bolojan nu este Boc de la Cluj sau Falcă de la Arad, care au cuvintele la ei, sunt citiți și școliți pe bune și cărora nu le este frică de cuvinte, că le dau, că le iau.
Bolojan a mai fost în fruntea PNL, chiar ca secretar general. Incompetența lui, felul în care nu a știut lucra cu oamenii, abuzivul și redusul care era, l-au făcut să aducă partidului cea mai neplăcută înfrângere, iar PSD cea mai frumoasă creștere. Despre asta nu ați citit mai nimic prin presă, mai ales cea locală! A fost un episod care l-a dat mult înapoi în plan național, păstrându-și însă fieful de la Oradea. Chiar dacă a mers cu Orban la precedentul congres, Bolojan nu a fost luat la București ca ministru, așa cum și-ar fi dorit. Fusese doar secretar general al guvernului Tăriceanu, în 2007-2008, și aerul ozonat al înălțimilor l-a îmbătat. Este ceva care trebuie repetat!
Ilie Bolojan are o „fereastră de oportunitate” acum, probabil ultima. El trebuie să se impună cumva peste mulțimea de liberali mai buni și inteligenți decât el. Ciucă este doar „o plombă”, al cărui plagiat îl poate da jos destul de repede, urmând un alt congres extraordinar al PNL. Va reuși până atunci Bolojan, cu ranchiuna lui vestită, cu lipsa de talent în lucrul cu oamenii, cu apucăturile lui putiniste, să ajungă să fie principalul înlocuitor al lui Ciucă? Greu de crezut, dar nu imposibil. Este însă ultima lui șansă de a ajunge la București!
Doru Sicoe
