Carambol uriaș în Ungaria, pe autostrada M1: 36 de răniți, între care 3 români, după ce 5 camioane și 37 de mașini s-au ciocnit în lanț

0
159

Grav accident în lanţ, în care au fost implicaţi şi trei români, pe o autostradă din Ungaria, la 15 kilometri de Budapesta. 36 de oameni au fost răniţi. Cinci camioane şi 37 de automobile au fost implicate în ciocnirea în lanţ de pe autostrada M1. Multe vehicule au luat foc după impact. Accidentul ar fi fost provocat de o furtună de praf care a scăzut dramatic vizibilitatea. În Ungaria este cod galben de vânt şi rafalele depăşesc 70 de kilometri pe oră. 

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că trei cetățeni români au fost implicați în acest accident. Unul dintre ei se află în stare gravă și a fost transportat de urgență la un spital din zonă. „De asemenea, autoritățile ungare au precizat că toate persoanele rănite în accident au fost transportate la unități medicale din zonă, identificarea completă a acestora urmând a se realiza după acordarea îngrijirilor medicale de urgență”, se mai precizează în comunicat.

Un incendiu a izbucnit imediat după impact, iar 19 autoturisme au ars. Polițiștii care au intervenit la fața locului au transmis că 36 de persoane au fost rănite. Una dintre ale a suferit leziuni care îi pun viața în pericol, iar 13 pameni au suferit răni grave. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.