Chișinăul a aprobat planul de cooperare dintre Republica Moldova și NATO pentru anii 2022-2023: Neutralitatea constituțională nu înseamnă izolarea ţării

0
250
Maia Sandu, președinta Moldovei și norvegianul Jens Stoltenberg, secretar general al NATO

Guvernul de la Chişinău a aprobat miercuri Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP), din anul 2006 acest plan fiind actualizat periodic şi se bazează pe principiul constituţional de neutralitate şi dezideratul de modernizare a sistemului de securitate şi apărare al republicii.

„Neutralitatea constituțională nu înseamnă izolarea ţării. Suntem ferm determinaţi să dezvoltăm cooperarea cu partenerii noştri în combaterea noilor ameninţări comune la adresa securităţii, cum ar fi terorismul, ameninţările cibernetice şi să contribuim la promovarea stabilităţii şi securităţii în regiune şi pe continentul european”, a subliniat ministrul de externe moldovean Nicu Popescu, într-o postare pe Facebook.

Rolul acestui parteneriat absolut necesar ţării noastre este de a aduce beneficii cetăţenilor Republicii Moldova, să consolideze instituţiile statului în domeniul securităţii şi apărării contribuind la obiectivul de a fi în continuare un factor de stabilitate în regiune, a adăugat el. Prin acest document autorităţile de la Chişinău îşi propun modernizarea sectorului de securitate şi apărare în conformitate cu noile evoluţii şi cerinţe ale mediului actual de securitate pentru a face faţă noilor provocări, potrivit acestuia.

Pentru realizarea obiectivelor stabilite, Republica Moldova va conlucra cu Uniunea Europeană şi cu alte organizaţii internaţionale, urmărind completarea IPAP cu Acordul de Asociere Republica Moldova – UE şi Strategia naţională de dezvoltare.

IPAP trasează obiectivele de cooperare pe mai multe domenii de importanţă strategică precum: cooperarea cu structurile şi instituţiile europene şi euroatlantice, reformele democratice, drepturile omului, statul de drept, combaterea corupţiei, integritatea teritorială şi relaţiile cu vecinii, reforma sectorului de securitate şi apărare, controlul democratic al Forţelor armate, combaterea terorismului, asigurarea apărării cibernetice, dezvoltarea economică durabilă şi securitatea energetică.

Robert Lupitu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.