În 2019, organizația americană Center for Strategic & International Studies (CSIS) realiza un al doilea studiu, în care includea și România, despre influența malignă a afacerilor rusești, dezvăluie ziare.com.
Intitulat The Kremlin Playbook 2, studiul descrie modul de operare al Rusiei, prin mediul de afaceri și investițiile pe care le face în alte țări.
Referindu-se la România, Cehia și Muntenegru, state cuprinse în lucrare, CSIS ajungea la concluzia că „firul comun în fiecare dintre aceste țări îl reprezintă vulnerabilitățile create de instituții și deficiențele de guvernare. (…) Iar Kremlinul exploatează slăbiciunile și lacunele de guvernare și adaptează strategiile de divizare a societății printr-o varietate de instrumente maligne”.
Referindu-se la România, CSIS scrie că „România are cele mai slabe legături politice și economice cu Rusia dintre toate țările studiate, dar influența malignă a Rusiei poate încă pătrunde în fluxul sanguin al țării prin exploatarea slăbiciunilor instituționale, politice și sociale (în special corupția). Privatizările netransparente, de exemplu, au deschis ușa investitorilor ruși, în special în sectorul metalurgic”.
Plecând de la concluziile CSIS, putem spune că rușii au intrat în România pe ușile deschise de politicieni și funcționari români. Aceștia au creat un mediu propice pentru a privatiza în favoarea oligarhilor importante active românești.
Privatizarea Pretotel, impusă de la Cotroceni
Primul contact al României cu un oligarh rus a fost în 1998, pe vremea guvernării CDR. Atunci, după o întâlnire dintre Alekperov, patronul LukOil, și puterea de la București, gigantul petrolier rusesc cumpăra rafinăria Petrotel la un preț subevaluat și cu toate datoriile șterse.
Într-o discuție mai veche cu Valentin Ionescu, ministru al Privatizării în Guvernul Ciorbea, am aflat care a fost traseul LukOil în România.
„Nu știu exact care au fost motivele care l-au determinat pe dl. Constantinescu să decidă că această privatizare trebuie făcută cu LukOil, dar el a luat această decizie sub influența lui Dorin Marian (consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu) și a lui Cătălin Harnagea (șef SIE între 1997 și 2001), în principal”, povestea Ionescu.
„Pe vremea aceea, la Cotroceni erau mai multe grupuri de interese care se învârteau. Unul dintre grupuri era format din rețeaua Harnagea, Dorin Marian, Dinu Patriciu, Sorin Roșca Stănescu. Aceștia se întâlneau între ei foarte des și discutau între ei.
Eu bănuiesc că ei aveau niște interese economice legate în principal de persoana lor, dar cel puțin despre unul am auzit ulterior că era agent de influență rus. Și mă refer la Dinu Patriciu. Și mi s-a spus și în ce context a fost racolat, deși nu știu exact dacă așa a fost sau nu, dar probabil că asta este mai puțin important”, a mai spus Ionescu.
Fostul ministru al Privatizării a precizat că „La începutul anului 1998, când a venit conducerea Lukoil în România pentru această privatizare, eu am avut și o discuție cu Harnagea, la el în birou. El a încercat să îmi dea o motivație de ce este necesară această privatizare.
Eu i-am spus că nu este necesară această privatizare pentru simplul motiv că orice firmă rusească pe teritoriul României este un punct de sprijin pentru serviciile lor de informații.
Asta i-am spus și prim-ministrului când a venit Alekperov, la el în birou. Prin urmare, mi s-a spus că de această vizită se ocupă Victor Surdu (ulterior privatizării, șef al Lukoil România – n.r.), el fiind apropiat de partea rusă”.
Ionescu a refuzat să semneze vreun document privind privatizarea rafinăriei Petrotel în favoarea rușilor, iar „cel care a marșat la privatizare a fost Sorin Dimitriu (șeful de atunci al Fondului Proprietății de Stat ), pentru că așa a primit dispoziție”.
În ziua privatizării Petrotel Teleajen, Sorin Dimitriu, șeful de atunci al FPS, a declarat în conferința de presă astfel: „Compania Lukoil va prelua Petrotel. Lukoil este un partener dorit în România, cu o participare importantă de capital american”.
Toată declarația sa se baza pe faptul că, la vremea respectivă, compania americană ConocoPhilips era interesată să cumpere acțiuni Lukoil. Lucru care nu s-a întâmplat.
Apărătorii LukOil
După mai bine de 15 ani, în 2014, procurorii au acuzat șase companii din cadrul LukOil România de evaziune și spălare de bani păgubind statul român cu sume fabuloase.
Un mai târziu, acționarii Petrotel Lukoil au fost acuzați că au spălat aproximativ două miliarde de euro, printr-un circuit financiar în care au fost implicate mai multe societăți din grupul rusesc.
Cei mai mari apărători ai LukOil în acest scandal au fost fostul premier Victor Ponta și deputatul PSD fugar Sebastian Ghiță.
Agenții de influență
Valentin Ionescu a mai declarat că a avut „tot timpul probleme din cauza rușilor pentru că m-am opus acestei privatizări. De ce? Pentru că ei au oameni în România, au în multe locuri agenți de influență și în puncte-cheie.
Când au avut loc alegerile din 2004, mi s-a și spus în față de către un om al lui Patriciu: ai de ales dacă vrei sau nu să mai faci ceva în politică – ori ești cu rușii, ori ești pe partea cealaltă, dar ăia care sunt de partea cealaltă sunt o gașcă de homosexuali, vezi și tu ce faci”.
Cam așa stăteau lucrurile pe atunci în politica românească.
Tot în perioada cât Sorin Dimitriu se afla la cârma FPS a fost privatizată în favoarea rușilor singura fabrică de alumină care folosea bauxită autohtonă, Alor Oradea. Aceasta fost cumpărată pe nimic, în 1998, de Russki Aluminium (RusAl), a oligarhilor Roman Abramovich și Oleg Deripaska. În 2001, rușii au închis fabrica, pe motiv ca nu mai era profitabilă.
În 2019, Sorin Dimitriu a fost condamnat definitiv la doi ani și opt luni cu suspendare pentru fraude cu fonduri europene.
Dar, până în acest moment, Sorin Dimitriu s-a dovedit a fi un personaj foarte interesant.
În anii ’70, l-a cunoscut pe generalul Victor Athanasie Stănculescu, care supraveghea înzestrarea armatei statului comunist. Pe atunci, Dimitriu lucra la COS Târgoviște ca inginer tehnolog (detașat de la IPROMET unde a lucrat până în 1988), iar uzina avea un statut special pentru că fabrica oțeluri care se foloseau în industria de armament.
După IPROMET, Dimitriu a lucrat în Ministerul Industriilor (până în 1992).
În anii 80, șeful FPS a fost și reprezentantul României în proiectul marelui combinat Krivoi Rog din URSS.
Oamenii lui Golovin
Un alt personaj misterios legat de Krivoi Rog și care a intrat în contact cu rușii este Horia Constantin Bejan.
Bejan a lucrat și el în Ministerul Industriilor până în 2001. Tot prin anii ‘80, Bejan a fost de asemenea implicat în construcția combinatului de la Krivoi Rog.
În timp ce era în funcție la Ministerul Industriilor, Bejanera era asociat în afaceri și cu Constantin Iavorski (fost angajat al oligarhului rus Roman Abramovich și fost ministru al Energiei în Republica Moldova), una dintre curelele de transmisie dintre Rusia, Moldova și România.
Și în anul 2000, când Guvernul a emis o ordonanță privind modernizarea CET-ului Mintia, Bejan era director în Ministerul Industriilor.
În același an, el era și acționar în Global International 2000, firmă ce își avea sediul social chiar în clădirea fostei misiuni comerciale sovietice la București deținută de statul Rus, din Piața Charles de Gaulle.
Având toate proptelele, Global International 2000 intră într-un consorțiu alături de alte două firme cu scopul retehnologizării Termocentralei CET Mintia de la Deva.
Prin acest consorțiu, susținut direct de Vladimir Putin, s-a urmărit stingerea unei datorii de aproape 22 milioane de dolari a URSS, din anii 80, rezultată din participarea României la construcția combinatului de la Krivoi Rog.
Astfel Rusia a furnizat echipamentele energetice necesare modernizării termocentralei, în valoare de 20 de milioane.
Echipamentele au fost livrate prin Global International 2000 SA și au zăcut în curtea termocentralei până au ieșit din garanție.
Acum un an, Termocentrala Mintia Deva, parte a falimentarului Complex Energetic Hunedoara, a intrat în conservare.
Global International 2000 a livrat cărbune către CET-urile din Brăila, Iași și Suceava. Dar și în Republica Moldova unde în 2010 a cumpărat firma MoldIteraEnergy de la grupul rus Itera și urma să construiască o megacentrală la Cuciurgan.
În 2010, Global International 2000 cumpără Uzina Termoelectrică Giurgiu SA, singurul furnizor de energie temică pentru giurgiuveni. Firma bucureșteană nu apucă să plătească suma negociată de 22 milioane lei că CJ Giurgiu răscumpără o parte din activele uzinei cu aproape 15 milioane lei, bani virați direct în conturile Global International 2000. Deznodământul a fost unul previzibil, uzina giurgiuveană a intrat în faliment.
În 2018, anul radierii firmei, asociații din Global International 2000 erau Global Energy Investments SRL din București, Engineering Company Ziomar din Rusia (casa de comerț a companiei rusești de stat ZiO Podolsk), ucrainienii Dimitro Pokhvata și Olga Prokhvata, rușii Victor Ustinov (fost atașat comercial al Rusiei în România) și Alexey Ustinov, românii Horia Constantin Bejan, Valeriu Petru Achiriloaie și Nicolae Costache și nelipsitul Boris Golovin (fost ofițer GRU și om de legătură al rușilor în România pe filiera Reprezentenței Economice a Ambasadei Federației Ruse la București).
Printre personajele influente de care am aflat și care au intrat în cârdășie cu fostul agent rus Golovin s-au numărat Lucian Șova (fost ministru al Transporturilor și al Comunicațiilor), masonul Stelian Nistor, Dan Ioan Popescu, Viorel Hrebenciuc sau Radu Berceanu (fost parlamentar și ministru al Industriilor, Transporturilor, Agriculturii, Comerțului și Economiei).
Acum câțiva ani, Golovin declara că, inițial, a venit în România ca reprezentant al oligarhilor ruși Igor Ziuzin și Oleg Deripaska.
Prolificul
Tiberiu-Ovidiu Mușetescu (decedat în 2009) a fost președinte al Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului (APAPS) și ministru al Privatizării în Guvernul Năstase, în perioada 2001-2003.
În perioada cât Mușetescu a condus privatizările din România, rușii au acaparat cele mai importante active.
În 2001, compania germană Sinara Handel GmbH (parte a grupului rusesc TMK) devine proprietarul ARTROM SA. În 2004, TMK intră și în posesia Combinatului Siderurgic de la Reșița care devine unicul furnizor de materie primă pentru ARTROM.
Oligarhul Dimitri Pumpianski care controlează TMK, este cunoscut drept un susținător înfocat al lui Vladimir Putin.
Din acest motiv, Pupianski ocupă un loc de frunte în lista sancțiunilor, iar TMK a fost singura companie din România care a suferit de pe urma sancțiunilor.
Abia la mijlocul lunii aprilie conturile TMK din România au fost deblocate de către ANAF, iar angajații au putut să-și reia lucrul.
Gigantului Mechel, controlat de oligarhul Igor Zyuzin, a acaparat în 2002 oțelăriile Câmpia Turzii, COS Târgovişte, Ductil Steel – Oţelu Roşu, Ductil Steel – Buzău, Laminorul Brăila şi Reparaţii Târgovişte.
În 2013, Mechel a cedat activele sale din România, unei firme de apartament patronată de rușii Svetlana Chumakova şi Victor Chumakov, pentru 230 lei.
Aluminiul
În 2002, Vitaly Machitsky devine, prin firmele sale și cu sprijinul lui Mușetescu, acționar majoritar al ALRO și ALPROM din Slatina și ALUM Tulcea.
Machitsky deține și companiile Conef și IMEX Oil Limited care intermediază importul de gaze de la Gazprom.
În anul 2006, presat de Elena Udrea și Dorin Cocoș, Traian Băsescu intervine în favoarea ALRO ca să obțină energie la prețuri preferențiale de la Hidroelectrica.
În același an, managerul Conef, Dan Victor Alesandru, a devenit secretar de stat la Ministerul Economiei și a susținut afacerea necompetitivă, sub prețul pieței, între compania de stat (aflată în portofoliul Ministerului Economiei) și ALRO. Ulterior a primit acțiuni la Conef de la conducerea ALRO care este proprietarul Conef.
Ca să fie tot tacâmul complet, în anul 2010, Darius Vâlcov, pe atunci primarul orașului Slatina (ales pe listele PD, al lui Traian Băsescu), a decis să-i acorde lui Vitali Machitsky titlul de Cetățean de Onoare al Slatinei.
Metalexportimport exporta oțel și aluminiu în valoare de două miliarde de dolari anual. Compania a fost falimentată după ce, în anul 2007, controlul asupra firmei de comerț exterior a fost preluat de Rosatomstroy, parte a grupului rusesc Atomstroy, condus de rusul Serghei Shmatko (fost ministru al Energiei în perioada 2008-2012, în guvernul Putin). Asta s-a întâmplat în timpul Guvernului Tăriceanu.
Gazele naturale
Gazprom este o altă companie favorizată de politicienii români. Și aici nu discutăm de faptul că prin notariatul fiicei lui Traian Băsescu Gazprom a legalizat documentele viitoarelor benzinării.
Este vorba de afaceri de miliarde pe care statul român le-a pierdut după ce, în 2018, Iulian Iancu (președintele de atunci al Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor) s-a dat peste cap ca Legea Offshore privind exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră să capete o formă astfel încât să rămânem captivii Gazprom.
