Coldea, Dîncu, Claudiu Târziu și un deputat PSD, surprinși de paparazzi la un restaurant din Capitală 

0
175

Nu aduce anul ce poate să aducă o sâmbătă de început de vară, scrie Gândul.ro, care publică imagini suprinse sâmbătă la un „restaurant libanez cu ștaif din București” cu Florian Coldea (fost adjunct al SRI), Vasile Dîncu (senator PSD), Radu Popa (deputat PSD) și Claudiu Târziu (senator AUR). Potrivit publicației, Coldea, Dîncu și Popa au fost însoțiți de soții.

Deputatul PSD de Dâmbovița Radu Popa susține însă că întâlnirea cu ceilalți este o coincidență, iar el a ieșit împreună doar cu soția sa și nașul Vasile Dîncu, fost ministru PSD al Apărării. 

”(…) În restaurantul la care am mers se întâmplau să mai fie, printre multi altii, la mese învecinate, alți doi parlamentari-un deputat de la PSD si unul de la PNL-un celebru jurnalist si gen. Florian Coldea cu soția, care erau deja acolo când noi am ajuns. Toti eram la mese separate dar când am intrat, prof. Dâncu a mers să salute familia Coldea și, pentru câteva minute, a rămas la masa dumnealor. După ce s’a întors la masa noastră comentariile “de la distanță” au continuat și cum mesele restaurantului erau relativ apropiate, după un timp ne’am strâns toți la aceiași masă. Pe la masa noastră au trecut, pe rând, deputatul PNL, apoi jurnalistul, apoi deputatul PSD. La final, noi doi am plecat cu prof. Dâncu iar fam. Coldea a rămas în restaurant, la fel cum au făcut și deputatul PSD și jurnalistul de care v’am scris mai sus. Afară, la ieșire, în fata restaurantului, ne’am intersectat cu senatorul Claudiu Tarziu, pe care l’am salutat si ne’am continuat drumul”, a scris Radu Popa, pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.