Concertul 3 Tenori italieni, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea

0
89

Cu o frumoasă voce de tenor lirico-spinto, ANGELO FORTE a cucerit publicul de pe toate continentele lumii. Absolvent al Conservatorului “Stanislao Giacomantonio” din Cosenza și a Facultății de Litere și Limbi Clasice din cadrul Academiei din Calabria, debuteaza în anul 2006 în opera “Flautul Fermecat” la Teatrul din Cosenza, în proiectul “Moz Art Project” la 250 de la nașterea lui Mozart. Cu această ocazie, celebra revistă “Opera Now” ll declara ca fiind unul dintre cei mai promițători tenori italieni ai tinerei generații.

În anul 2014, în prezența președintelui Republicii Italiene și a înaltelor oficialități de stat, primește la Roma, Premiul Internațional pentru Muzică “Roma nel Cuore”.

Dintre scenele marilor teatre pe care a pășit, enumerăm doar câteva: Teatro Alfonso Rendano din Cosenza, Teatro Grecco din Lecce, Teatro F. Cilea din Reggio C, Teatro Grecco din Taormina, Teatro di Nima, Stadthalle Stuttgart, Konzerthaus Freiburg, Filarmonica din Linz, Teatro Nuovo Giovanni din Udine, Teatro Tullio Serafin din Vicenza, Teatro Verdi din San Severo, Teatro Verdi din Casciana, etc.

Colaborează cu dirijori importanți precum: D. Renzetti, R. Tolomelli, M. Rota, D. Longo, N. Husmann, D. Crescenzi, R. Gianola, sau regizori precum: D. Miceli, A. Nekovar, L. Canonici, P. Trevisi, M. Mirabella, T. Ferkay, F. Bellotto.

ANGELO FORTE are în repertoriu peste 30 de roluri principale din opere, debutate în marile teatre din Europa și din lume: Nemorino din Elixirul Dragostei, Alfredo din Traviata, Ducele de Mantova din Rigoletto, Rodolfo din Boema, Pinkerton din Madama Butterfly, Cavaradossi din Tosca, Manrico din Trubadurul, Radames din Aida, Ismaele din Nabucco, dar si partile de tenor-solist din lucrari vocal-simfonice: Requiem-urile de Mozart și Verdi, Stabat Mater și Petite Messe Solennelle de Rossini. Numele sau apare cu recenzii pozitive în prestigioase publicații de opera dintre care amintim: Operaclick, Opera Britannia, Connessi all Opera, OperaeOpera.

Tenorul Angelo Forte îmbină activitatea artistică cu cea universitară, fiind și profesor la “Academia Visconti” din Roma unde predă Limba și Literatura Italiană, Limba și Literatura Latina și Limba și Literatura Greacă.  In Italia exista un premiu cu tradiție, care nominalizează tenorii cu prezențe fizice și scenice remarcabile, iar Angelo Forte este câștigătorul în mulți ani la rând al acestui concurs, într-o traducere romanească libera, el fiind desemnat “cel mai chipeș tenor Italian” de mai multe ori.

Alături de Alessandro Goldoni și Domenico Menini, Angelo Forte va fi prezent în spectacolul nostru “3 TENORI ITALIENI”, ÎN MINUNATA LUNA MAI, în toate marile orașe din România.

La Oradea spectacolul va avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, pe 25 mai ,ora 20.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.