Amenzi de peste 35 de mii de lei și șapte permise reținute în ultimele 24 de ore

0
100

Miercuri, 26 aprilie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale,cu amenzi în valoare de 35.322 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șapte permise de conducereși trei certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate,36 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 28 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate patru opriri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, alte două pentru lipsa ITP, iar 35 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.