„ŞCOLI DE EXPERTIZĂ GRAFICĂ ŞI GRAFOLOGICĂ” – ediția a II-a
În zilele de 8-9 aprilie 2022, la Facultatea de Drept a Universității din Oradea se va desfășura conferința științifică „Școli de expertiză grafică și grafologică”. Lucrările vor avea loc în format hibrid, în Sala Festivă a Facultății de Drept și on-line. Dezbaterile se vor desfășura în limbile: engleză și italiană, fiind asigurată traducerea simultană.
„Evenimentul științific va beneficia de participarea unor reputați experți grafologi, experți criminaliști, psihologi, juriști și medici legiști din Italia, Polonia, România, din cadrul partenerilor ai conferinței: Centrul Internațional de Grafologie Medicala (CIGME), Roma, Italia; Institutul de Cercetări Grafologice, Mesagne (BR), Italia; Universitatea din București, Facultatea de Drept; Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, Facultatea de Drept; Societatea Română de Criminologie, Criminalistica și Științe Penitenciare (Filiala Transilvania); Centrul de Cercetare în Drept și Științe Administrative, urmând a fi prezentate și dezbătute probleme legate de grafologia și grafoscopia ca instrumente ale expertizei grafice a testamentelor olografe”, afirmă conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș, decanul Facultății de Drept a Universității din Oradea.
PROGRAMUL PROPUS
Vineri, 8 Aprilie 2022
9.00 – 9.30 Deschiderea Conferinței
Mesajul Rectoratului Universității din Oradea
Secțiunea I
Moderator: conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș, Universitatea din Oradea.
9.30 – 10.10 Utilizarea fotografiei judiciare în expertiza testamentului (on line)
Prof.univ.dr. Vincenzo Tarantino, Centro Internazionale di Grafologia Medica ROMA (CIGME), Italia
Master Interfacoltà di II livello in Scienze Forensi Università „Sapienza” Roma.
10.10 – 10.50 Importanța examinărilor generale şi instrumentale în expertiza testamentelor olografe
Conf. univ. dr. habil. Sorin Alămoreanu, Facultatea de Drept, Universitatea ”Babeș Bolyai” Cluj Napoca, România.
Prof. univ. dr. habil. Maciej Szostak, Conf. univ. dr. Rafal Ciesla, Universitatea din Wroclaw, Polonia.
10.50 – 11.00 Pauza
Secțiunea a II-a
Moderator: conf. univ. dr. habil. Sorin Alămoreanu, Universitatea ”Babeș Bolyai” Cluj Napoca
11.00 – 11.40 Interferențe juridice și criminalistice în cadrul expertizei testamentului (on line)
Dr. Giuseppe Giordano.
Avocat dr. Erica Giordano, Istituto di Grafologia Forense Mesagne (BR), Italia.
11.40 – 12.20 „Autopsia psihologica” a testamentului (on line)
Prof. univ. dr. Marisa Aloia, psiholog, expert grafolog, Universita „La Sapineza”, Italia, Centro Scienze Medicol-legali di Siena, Scuola Superiore di Perizie.
12.20 – 12.30 Pauza
Secțiunea a III-a
Moderator: conf. univ. dr. Mihaela Pătrăuș, Universitatea din Oradea
12.30 – 13.40 Detectarea comportamentului simulat prin analiza conținutului unui text (on line)
Lect. univ. dr. Ancuța Elena Franț, Facultatea de Drept, Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași, România
13.40 – 14.20 Utilizarea noilor tehnologii în grafologie și expertiza grafică, conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea, România.
14.20 – 15.00 Discuții & Dezbateri
Sâmbătă, 09 aprilie 2022
Secțiunea a IV-a
Moderator: conf. univ. dr. Petruț Ciobanu, Universitatea București
10.00 – 10.40 Valoarea fotografiei judiciare în aprecierea testamentelor (on line)
Dr. Elio Carlos Tarantino Mendosa Garofani, Scuola di Grafologia Seraphicum, Pontificia Facoltà S. Bonaventura – Roma, Centro Internazionale di Grafologia Medica ROMA (CIGME), Italia
10.40 – 11.20 Noi repere în evaluarea medicol legală psihiatrică
Prof. univ. dr. Valentin Iftene, Institutul National de Medicina Legală „Mina Minovici”, București, România
11.20 – 11.30 Pauză
Secțiunea a V-a
Moderator: lect. univ. dr. Bogdan Bodea, Universitatea din Oradea
11.30 – 12.10 Probleme în examinarea scrisului și semnăturilor realizate de persoane în vârstă (on line)
Dr. Olga Cataraga, expert judiciar, Director al Centrului Național de Expertize Judiciare – Ministerul Justiției, Moldova
Piotr Petcovici, expert judiciar, Director adjunct al Centrului Naţional de Expertize Judiciare – Ministerul Justiției, Moldova
Victoria Prisăcaru, expert judiciar, Centrul Național Anticorupție, Republica Moldova
12.10 – 12.50 Argumente în favoarea unor standarde minimale de dotare ale experților privați
Conf. univ. dr. Petruț Ciobanu, Universitatea Bucureşti, România
12.50 – 13.10 – Prezentare trusă de expertiză – Conf. univ. dr. habil. Sorin Alămoreanu
13.10 – 14.30 Dezbatere: „Despre studiul Criminalisticii și Medicinei Legale în cadrul programelor de studiu din domeniul Dreptului”
moderatori: conf. univ. dr. Sorin Alămoreanu, conf. univ. dr. Petruț Ciobanu, conf. univ. dr. Mircea Ursuța
invitați – speakerii din cadrul conferinței, precum și prof. univ. dr. Elena Ana Iancu, Universitatea „Agora” din Oradea, expert judiciar Lucian Petrică, comisar-șef Florin Lăzău, Șef Serviciu Criminalistic I.P.J. Bihor.
14.30 – Închiderea conferinței.
Biroul Comunicare UO