Croația a trimis Brazilia acasă după loteria penalty-urilor!

0
110

Croaţia a eliminat-o pe Brazilia în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar, după 1-1 la finalul celor 120 de minute și 4-2 la loviturile de departajare. Astfel, poate marea favorită la câștigarea trofeului suprem pleacă acasă, în timp ce vicecampioana mondială se confirmă o expertă la loteria penalty-urilor, după ce a depășit-o în același mod pe Japonia, în optimi, dar și pe Damemarca, la precedentele „mondiale”, din Rusia, tot în faza optimilor. 

Cvintupla campioană mondială și-a creat mai multe ocazii de gol, dar minutele regulamentare s-au încheiat la egalitate: 0-0. Totuși, Brazilia a deschis scorul în prelungiri (105+1) prin Neymar, după o acțiune superbă pe axul central, după pasa lui Paqueta, dar croații au avut puterea să revină pe tabelă, în minutul 117, după faza creată de jucătorii lui Dinamo Zagreb: pasă Orsic, gol  Petkovic, după un șut ușor deviat.

La loviturile de departajare au Rodrygo şi Marquinhos, în timp ce croaţii au transformat tot, prin Vlasic, Majer, Modric şi Orsic și-și așteaptă adversara din semifinala de pe 13 decembrie, una dintre Olanda și Argentina. Brazilia a ratat o nouă şansă de a lupta pentru un trofeu pe care nu l-a mai câştigat de 20 de ani (2002).

Neymar l-a egalat pe Pele, dar va avea ocazia să-l mai întreacă? „Cred că este ultima mea Cupă Mondială”

Brazilia a ratat o nouă şansă de a lupta pentru un trofeu pe care nu l-a mai câştigat de 20 de ani (2002). Neymar a ajuns la 77 de goluri pentru naționala Braziliei și a egalat recordul legendarului Pele, de cel mai bun marcator din istoria naționalei Braziliei.

Imediat după eșecul contra Croației, Neymar (30 de ani) a izbucnit în plâns direct pe teren și a fost consolat de veteranul Dani Alves. Ulterior, starul celor de la PSG a oferit și o scurtă declarație și a spus că, cel mai probabil, Cupa Mondială din 2022 a fost ultima din cariera sa de fotbalist. „Cred că este ultima mea Cupă Mondială. O văd ca fiind ultima pentru că nu știu dacă mai am puterea de a face față fotbalului”, a declarat Neymar, potrivit jurnalistului Ben Jacobs.

124 de selecții și 77 de goluri are starul lui PSG la echipa națională a Braziliei

Formații:

Croaţia: Livakovic – Juranovic, Lovren, Gvardiol, B. Sosa (Budimir, 110) – Modric, Brozovic (Orsic, 114), Kovacic (Majer, 106) – Pasalic (Vlasic, 72), Kramaric (Petkovic, 72), Perisic. Selecţioner: Zlatko Dalic.

Brazilia: Alisson – Militao (Sandro, 106), Marquinhos, Thiago Silva,Danilo -Casemiro, Paqueta (Fred, 106) – Raphinha (Antony, 56), Neymar, Vinicius Junior (Rodrygo, 64) – Richarlison (Pedro, 84). Selecţioner: Tite.

Arbitru: Michael Oliver; arbitri asistenţi: Stuart Burt, Gary Beswick (toţi din Anglia); al patrulea oficial: Mustapha Ghorbal (Algeria)

Doha, Education City Stadium: 43.893 spectatori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.