Deputații au majorat salariile primarilor, viceprimarilor, șefilor CJ și personalului din primării

0
177

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de aprobare a OUG 115/2022, aprobând un amendament care prevede creşterea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene şi a personalului din aparatul de lucru al primăriilor.

S-au înregistrat 168 voturi ‘pentru’, 79 ‘contra’ şi 4 abţineri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2022, referitor la acordarea, începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, precum şi acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale şi pentru personalul care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

Totodată, deputaţii au eliminat din varianta adoptată anterior de Senat textul care prevedea creşterea salariilor parlamentarilor şi a personalului de specialitate implicat în procesul legislativ 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.