Doi generali ucraineni, lăsați fără grade de președintele Zelenski: „Nu am timp să mă ocup de toți trădătorii”

0
171

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a degradat doi generali SBU, pe care i-a acuzat de trădare. Zelenski a anunțat decizia într-un discurs ținut joi seara târziu și postat pe pagina de Facebook a președintelui.

Volodimir Zelenski

Astfel, fostul șef al Departamentului principal de securitate internă al SBU, Andri Naumov, și fostul șef al Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Herson, Serghei Krivoruciko, au fost deposedați de gradele de generali. „Acum nu am timp timp să mă ocup de toți trădătorii. Dar, treptat, toți vor fi pedepsiți”, a spus Zelenski. Șeful statului a adăugat că toți militarii de rang înalt care în prezent încalcă jurământul militar de credință față de poporul ucrainean, care nu servesc pentru protecția statului, libertatea și independența acestuia vor fi deposedați de gradele militare superioare. Acest lucru se va face în conformitate cu articolul 48 din Statutul disciplinar al forțelor armate ale Ucrainei. „Față de generalii făcuți la întâmplare nu mai avem recunoștință, ci față de adevărații eroi ai Serviciului de Securitate, precum și față de toți cei care ne apără cu sinceritate statul”, a spus Zelenski.

Generalul Naumov a dispărut imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia, el fiind pe 24 februarie în centrul unei anchete de corupție. Krivorciko era șeful SBU în orașul Herson, cucerit de armata rusă, și se pare că el ar fi refuzat să organizeze apărarea eficientă a orașului.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.