Două premiere medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

0
303

Un pacient de 45 de ani, diagnosticat cu insuficiență respiratorie severă din cauza unei obstrucții tumorale traheale, a fost salvat printr-o intervenție chirurgicală efectuată în premieră națională, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.  A ajuns la spital în stare gravă, cu o capacitate pulmonară de doar 25% și risc de deces. Deoarece acesta prezenta obstrucții tumorale la nivelul traheei și a bronhiilor, s-a dispus rezecția tumorală endobronșică multicentrică din trahee, precum și din bronhiile principale, bilateral.

Intervenția a fost minim-invazivă și s-a realizat cu ajutorul bronhoscopului. În premieră națională, oxigenarea s-a realizat atât prin jet de ventilație, cât și prin și membrană extracorporală – ECMO. Astfel, oxigenatorul cu membrană a permis extragerea temporară a sângelui din plămâni și reintroducerea acestuia după oxigenarea în exterior.

Intervenția a decurs bine, iar în urma stabilizării pacientului a fost posibilă efectuarea procedurii de traheostomie percutană cu ac și dilatatoare în anestezie locală, pentru îndepărtarea unei tumori din cavitatea bucală.

În mod normal, această procedură ar fi necesitat anestezie generală. Însă, din cauza tumorii din gură, pacientul nu a putut fi intubat. Astfel, în premieră la nivelul județului Bihor, intervenția a avut loc cu pacientul conștient.

Realizarea intervenției cu anestezie locală a scurtat timpul de recuperare postoperatorie, a eliminat din riscurile pentru pacient și a scurtat semnificativ timpul intervenției. Aceasta a durat doar 10 minute, în loc de o oră.

Intervențiile au avut loc în cursul primei jumătăți a lunii martie, în cadrul secției de Pneumologie. Echipa medicală a fost coordonată de Dr. Alin Suciu, medic primar medicină de urgență și medic specialist pneumologie.

 În momentul de față, pacientul este în stare stabilă, poate să respire mai bine și își continuă tratamentul de chimioterapie și radioterapie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.