Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare în toată țara până la mijlocul lunii mai. Vor fi ploi și temperaturi care vor oscila de la o zi la alta, avertizează specialiștii.
În Crișana, perioada va debuta cu o scurtă și ușoară încălzire, astfel că mediile maximelor vor fi în primele două zile de 22…24 de grade. Apoi se va răci până în 4 mai, când temperaturile vor coborî spre 18 grade. Până la sfârșitul intervalului nu vor mai fi variații semnificative, iar temperaturile se vor menține în jurul a 20 de grade. Minimele se vor situa între 6 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în 1, 5 și 6 mai și cele mai ridicate după data de 11 mai.
Vor fi ploi pe suprafețe mici și în general slabe cantitativ în perioada 1 – 8 mai, iar ulterior va crește probabilitatea ca acestea să acopere arii mai extinse și să devină mai însemnate cantitativ.
În Banat, vremea va fi schimbătoare pe toată durata intervalului. Vor fi „alternanțe între temperaturi în jurul normelor caracteristice sezonului și ușor sub acestea, cu medii ale maximelor între 18 și 22 de grade, cele mai scăzute în 3, 4 mai și între 9 și 12 mai”. Noaptea nu vor fi variații semnificative, iar temperaturile se va situa în jurul mediei de 10 grade, mai scăzut, spre 6…8 grade doar la începutul perioadei și din nou în 5 și 6 mai.
În prima săptămână vor fi ploi în general de scurtă durată, pe arii restrânse și mai ales după-amiaza, apoi va crește probabilitatea ca aria acestora să fie mai extinsă.
În Transilvania, în prima săptămână vor fi alternanțe termice, cu medii ale maximelor între 18 și 21 de grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 1 și 4 mai. Apoi nu vor mai fi variații semnificative, astfel încât temperaturile vor oscila ușor în jurul a 19 grade. Temperaturile minime vor înregistra cele mai scăzute valori în 2 mai, aproximativ 3 grade, iar în restul perioadei se vor situa între 6 și 8 grade.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ va crește din 7 mai, iar până atunci acestea vor fi doar pe arii restrânse și cu precădere după-amiaza.
În Maramureș, regimul termic va avea fluctuații în prima săptămână de prognoză. În primele două zile se va încălzi, în următoarele se va răci, apoi se va încălzi din nou. Media maximelor va fi între 18 și 22 de grade, iar temperaturile minime vor fi de 4…5 grade.
Vor fi ploi pe arii restrânse, mai ales după-amiaza și în general slabe cantitativ până în data de 7 mai, apoi va crește probabilitatea de extindere a acestora.
În Moldova, în prima săptămână a intervalului media temperaturii maxime va avea variații de la o zi la alta și se vor înregistra valori de temperatură cuprinse între 16 și 20 de grade, urmând ca în a doua săptămână, valorile termice diurne să crească treptat de la 16 grade până spre 20 de grade. Temperaturile medii nocturne se vor încadra în prima săptămână între 3 și 8 grade, cu cea mai coborâtă valoare pe 2 mai și cea mai ridicată pe 7 mai. În a doua săptămână, temperaturile minime medii vor fi în creștere spre 10 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în a doua săptămână din luna mai.
În Dobrogea, temperatura maximă va fi în prima săptămână între 13 și 19 grade, cu cele mai coborâte valori în intervalul 3 – 4 mai și cele mai ridicate valori spre sfârșitul săptămânii. În primele zile ale celei de a doua săptămâni, temperaturile diurne vor coborî spre 17 grade, apoi vor atinge 20 de grade în ultimele zile din interval. Temperaturile minime vor fi între 7 și 9 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în a doua săptămână din luna mai.
În Muntenia, în prima săptămănă a lunii mai, temperaturile vor oscila de la o zi la alta și mediile se vor încadra între 17 și 21 de grade. Apoi în cea de a doua săptămână temperaturile se vor încadra între 20 și 22 de grade. Temperaturile minime vor fi între 6 și 9 grade, cu cele mai coborâte valori în intervalul 1 – 3 mai.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi în creștere după data de 7 mai. Până atunci ploile vor fi pe arii restrânse și în general slabe cantitativ.
În Oltenia, valorile termice diurne vor scădea de la medii de 20…21 de grade la începutul intervalului spre 17 grade în 3 și 4 mai, urmând ca apoi să crească din nou spre 21 de grade în ultimele zile ale primei săptămâni. În cea de a doua săptămână temperaturile maxime vor fi în medie de 19…21 de grade. Valorile termice nocturne vor crește treptat și se vor încadra între 7 și 10 grade.
Ploile vor fi pe arii restrânse și în general slabe cantitativ, dar din data de 7 mai va crește probabilitatea ca acestea să fie mai extinse.
La munte, vremea nu va avea modificări substanțiale pe aproape tot intervalul, astfel încât mediile temperaturilor maxime vor fi între 8 și 10 grade, iar ale minimelor între 1 și 4 grade. Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse și mai însemnate cantitativ va fi în creștere din 7 mai, au precizat meteorologii.