33 de tone de deșeuri constând în cauciucuri uzate și haine second hand au fost oprite să intre în țară duminică dimineață, la doar un minut diferență.
Este vorba despre două TIR-uri care au fost oprite pentru control la intrarea în țară prin punctul de trecere a frontierei de pe autostradă, Borș 2, la orele 6.51 și 6.52.
Ambele aduceau marfă de la societăți comerciale din Germania, adresată unor firme din România, iar șoferii „nu au putut prezenta documente necesare importului”, după cum arată un comunicat al Poliției de Frontieră.
„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu peste 33.000 kilograme de deșeuri constând în cauciucuri uzate și haine second hand, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, se arată în comunicat.
Astfel, cele două TIR-uri au fost întoarse din drum și nu li s-a permis accesul pe teritoriul României.