Două tractoare furate din state U.E. oprite la vama Borș II

0
144

În data de 29.03.2023, în jurul orei 07.40, la P.T.F. Borș II, județul Bihor, s-a prezentat pentru a intra în tară un cetățean român conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoțire, utilaje agricole din Germania și Belgia, mărcile John Deere și Deutz Fahr, pentru o persoană fizică din Buzău.

Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor de însoțire, motiv pentru care au efectuat un control amănunțit asupra utilajelor agricole, confruntând seriile tractoarelor cu cele înscrise în documentele de însoțire a mărfii, constatând astfel că seriile de șasiu erau alterate și modificate parțial.

În cauză, colegii noștri au dispus efectuarea unor verificări suplimentare, în cadrul cărora, s-a constatat faptul că mijloacele de transport figurau ca „bunuri căutate pentru confiscare“, alertele fiind introduse de către autorităţile din Germania și Belgia în ultimele 72 de ore.

Tractoarele, estimate la o valoare de peste 700.000 de lei, au fost indisponibilizate, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.