Eduard Hellvig şi-a anunţat demisia din funcţia de director al SRI

0
214

Șeful SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat luni demisia din funcție. Hellvig a spus că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre acest lucru și l-a informat și pe președintele comisiei parlamentare de control a SRI.

„Pietrificarea în funcţie nu este bună. Ea poate duce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau să evit abordarea frontală a unui subiect legitim dezbătut în spaţiul public. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunerea la informaţie secretă pentru un timp îndelungat. Consider că din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există nicio raţiune să continui să ocup această funcţie. Am reuşit restructurarea instituţiei, am promovat o nouă generaţie în funcţiile de conducere şi am pus la dispoziţia societăţii informaţii din Arhivele Fostei Securităţi”, a spus Hellvig într-o declarație de presă.

Eduard Hellvig a fost numit director al SRI în 2015. Hellvig este un apropiat al presedintelui Klaus Iohannis, alături de care a stat în campania prezidentială din 2012. Hellvig a fost extrem de apropiat și de fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, fiindu-i chiar consilier personal, iar inainte a fost membru al PC, si europarlamentar de Bihor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.