Ministerul Educaţiei a publicat, în penunltima zi a anului trecut, lista competiţiilor şcolare care se reiau după pauza impusă de contextual pandemic. Lipsesc, însă, olimpiade cu tradiţie, aşteptate de foarte mulţi elevi. Olimpiade precum cea de Limba şi Literatura Română, sau cea de Istorie, nu se regăsesc pe lista olimpiadelor şi concursurilor din calendarul Ministerului Educaţiei pentru anul şcolar 2021-2022.
„Elevii ce se pregătesc temeinic la aceste discipline nu vor avea ocazia să participe la concursurile care să le ateste cunoştinţele sau care să îi ajute să obţină performanţa. Totodată subliniem faptul că Olimpiadele şi Concursurile recunoscute de către Minister sunt cele care fac elevul să obţină bursa de performanţă. Astfel, ne punem următoarea întrebare şi anume cum va putea fi răsplătit un elev olimpic la una dintre disciplinele scoase de minister, dacă nu va putea susţine olimpiada la disciplina la care performează?”, s-au întrebat elevii, un comunicat semnat în comun de patru asociaţii fiind dat publicităţii duminică, 2 ianuarie, cu o zi înainte de reluarea cursurilor. Astăzi a venit şi precizarea ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Contextul epidemiologic ar fi de vină, oficialii din minister hotărând să dea undă verde prioritar acelor olimpiade şi concursuri care au şi etapă internaţională.
„Din păcate, contextul epidemiologic nu permite reluarea tuturor acestor competiţii în condiţii de siguranţă, motiv pentru care principiul ce a stat la baza primei selecţii a fost prioritizarea participării României la competiţiile internaţionale anunţate pentru anul 2022. Toate competiţiile listate în prima etapă sunt competiţii care prevăd etape internaţionale”, a spus ministrul, conform site-ului official al ministerului, www.edu.ro. Ministrul mai spune însă că în perioada următoare, „listele competiţiilor vor fi actualizate cu alte olimpiade şi concursuri care nu prevăd etape internaţionale, dar au tradiţie şi participare naţională în sistemul de învăţământ preuniversitar, precum olimpiadele de istorie sau de limba şi literature română”.
La momentul suspendării olimpiadelor şi concursurilor din cauza epidemiei de Sars-CoV-2, în România erau programate 78 de olimpiade naţionale, 67 de concursuri naţionale, 171 de concursuri educative cu finanţarea Ministerului Educaţiei, precum şi 150 de concursuri educative naţionale şi 1.839 de concursuri regionale şi interjudeţene fără finanţarea Ministerului Educaţiei.
Discriminarea privind olimpiadele, apărută acum, este o pată pe obrazul ministrului Cîmpeanu, unul care a ajuns foarte contestat. El militează, de obicei, pentru ținerea cursurilor școlare în clase, indiferent de nivelul pandemiei, de aceea este greu de înțeles cum acum, dintr-odată, a început să se îngrijoreze că anumite olimpiade nu ar corespunde cu „contextul epidemiologic”, în timp ce altele da. Avem de-a face cu o minciună, iar asta nu face decât să-i scadă și mai mult imaginea ministrului în funcție. Să ne reamintim că limba română și istoria sunt principalele valori pe care s-a întemeiat Academia Română, acum peste 150 de ani.