Fiu de polițist și elev la școala militară, criminal cu sânge rece

0
180

Detalii șocante în cazul atacului mortal de la Grădina Botanică din Craiova. Băiatul înjunghiat a apucat să le spună polițiștilor sosiți la fața locului că nu l-a văzut niciodată pe agresor.

Agresorul a trecut pe lângă cei doi, fata de 14 ani și băiatul de 19 ani, și s-a uitat insistent la fată. Prietenul fetei l-a înjurat pe fiul de polițist, iar de aici până la încăioerare nu a mai fost decât un pas.

Ucigașul a scos un cuțit și i-a atacat pe cei doi, iar la mijloc a fost prinsă fata care a sărit în apărarea prietenului. Potrivit surselor judiciare, cei trei nu se cunoșteau dinainte.

În acest moment, tânărul de 19 ani este în continuare în sala de operație. Este în stare extrem de gravă, instabil hemodinamic. Medicii se luptă să îi salveze viața.

Din păcate, Meliss, copila de 14 ani care alerga alături de prietenul ei, a murit. Medicii sosiți la fața locului au fost nevoiți să declare decesul, în ciuda tuturor manevrelor de resuscitare.

După ce a comis fapta, agresorul a plecat liniștit pe alee, spre ieșirea din Grădina Botanica. Acesta a trecut chiar pe lângă o patrulă a polițiștilor locali.

La scurt timp, un apel la 112 anunța că doi tineri plini de sânge au fost văzuți pe o alee a parcului. Imediat au ajuns mai multe echipaje de politie, inclusiv mascați.

Polițiștii locali și-au dat seama imediat că agresorul ar putea fi chiar cel pe care îl văzuseră cu câteva minute în urmă. Au plecat imediat după el și l-au prins în apropierea Grădinii Botanice.

Tânărul de 19 de ani se află în sala de operație, intervenția chirurgicală fiind efectuată de o echipă complexă de medici.

„S-au găsit plăgi penetrante la nivelul regiunii cervicale, toracelui și abdomenului, fiind interesate splina și stomacul. Pacientul a pierdut peste 4 litri de sânge, la nivelul regiunii cervicale, în torace și în abdomen. Este în continuare în stare gravă, în șoc hemoragic”, spun medicii de la Spitalul de Urgență Craiova, potrivit antena3.ro.

După finalizarea intervenției chirurgicale va fi transferat în clinica ATI unde va fi monitorizat permanent, va primi tratament de terapie intensivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.