Fotbaliști bihoreni în cadrul Galei Fotbalului Românesc 2021

0
216

Doi fotbaliști bihoreni bihoreni au fost premiați în cadrul Galei Fotbalului Românesc 2021. Actualmente vârf de atac al echipei FCSB, orădeanul Claudiu Keseru a fost desemnat cel mai bun atacant român în 2021 în timp ce Claudiu Petrila, originar din Sânnicolau Român și crescut la LPS Bihorul Oradea, a fost laureat al premiului pentru cel mai bun tânăr jucător român. Claudiu Petrila este om de bază la campioana CFR Cluj.

Interesant este că premiul pentru cel mai bun fotbalist a fost câștigat de Florin Niță, portarul de 34 de ani al Spartei Praga, goalkeeper care, de o bună perioadă de timp, este rezerva lui Dominik Holek la echipa cehă. Cu toate acestea Niță a obținut două premii: cel mai bun fotbalist român și cel mai bun portar din România în 2021. De notat însă că nici Cleo Keseru și nici Claudiu Petrila n-au făcut parte din lotul echipei naționale pentru meciul decisiv cu Islanda care putea duce România în barajul pentru Cupa Mondială din Qatar 2022. A fost meciul care conta cel mai mult pentru fotbalul românesc în 2021 dar România n-a putut trecede Islanda (scor final 0-0, pe 11 noiembrie). Sunt voci care contestă decizia lui Rădoi de a nu-i convoca pe cei doi bihoreni. Acestea susțin că Petrila era cel mai în formă jucător român, la ora respectivă iar Keseru reușise în carieră „duble” cu Danemarca și Norvegia și goluri cu Suedia și Feroe, echipe nordice.

Claudiu Keseru

„Vă mulțumesc pentru premiu. Apreciez acest trofeu, cu atât mai mult cu cât în urmă cu câteva zile am împlinit 35 de ani. Demonstrează că încă sunt motivat, că încă mai pot și-mi doresc să mai fac asta câțiva ani” – CLAUDIU KESERU.

Claudiu Petrila

„Mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere în mine. Nu aș fi putut obține acest premiu fără colegii mei și fără antrenori. Este un premiu care măobligă să muncesc și mai mult în 2022” – CLAUDIU PETRILA.

În cadrul Galei Fotbalului Românesc (desfășurată online din cauza condițiilor pandemice și a faptului că sezonul nu e încheiat) au fost acordate zece premii: Cel mai bun fotbalist român: Florin Niță (Sparta Praga). Au mai fost nominalizați: Claudiu Keșeru (FCSB), Nicolae Stanciu (Slavia Praga). Cel mai bun antrenor român: Edi Iordănescu (liber de contract). Au mai fost nominalizați: Marius Șumudică (Malatyaspor), Ilie Poenaru (Gaz Metan). Cel mai bun arbitru român: Ovidiu Hațegan. Au mai fost nominalizați: Istvan Kovacs, Horațiu Feșnic. Cel mai bun conducător de club: Laszlo Dioszegi (Sepsi). Au mai fost nominalizați: Sorin Cârțu (Universitatea Craiova), Valeriu Iftime (FC Botoșani).

Cel mai bun fotbalist străin: Paulo Vinicius (FCSB). Au mai fost nominalizați: Bilel Omrani (CFR Cluj), Mirko Pigliacelli (Universitatea Craiova). Cel mai bun tânăr fotbalist: Claudiu Petrila (CFR Cluj). Au mai fost nominalizați: Octavian Popescu (FCSB), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova). Cel mai bun atacant român: Claudiu Keșeru (FCSB). Au mai fost nominalizați: Dennis Man (Parma), Andrei Ivan (Universitatea Craiova). Cel mai bun mijlocaș român: Nicolae Stanciu (Slavia Praga). Au mai fost nominalizați: Alexandru Cicâldău (Galatasaray), Răzvan Marin (Cagliari). Cel mai bun fundaș român: Vlad Chiricheș (Sassuolo). Au mai fost nominalizați: Andrei Burcă (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (Crotone). Cel mai bun portar: Florin Niță (Sparta Praga). Au fost nominalizați: Mihai Aioani (Farul), Silviu Lung (Kayserispor).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.