Incendiu în locomotiva unui tren încărcat cu motorină lângă Stația CFR Oradea

0
95

ISU Bihor a fost sesizat cu privire la izbucnirea unui incendiu la locomotiva unui tren de marfă, cu 22 de vagoane încărcate cu motorină, care se deplasa pe direcția Oradea- Cluj, evenimentul producându-se la circa 200 de metri de Stația CFR Oradea (Gara Oradea).

La fața locului au fost mobilizate de urgență, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială tip ABROLL, o autospecială de primă intervenție și comandă și ambulanța SMURD a subunității.

Până la sosirea forțelor de intervenție, mecanicul a decuplat locomotiva de restul vagoanelor și a acționat cu două stingătoare asupra focarelor.

Ajunși în cel mai scurt timp la locul intervenției, pompierii militari au reușit să localizeze rapid incendiul, care se manifesta la compartimentul motor, lichidând complet focarele în jurul orei 14.20.

În momentul de față pompierii înlătură efectele negative ale evenimentului și cercetează cauza și împrejurările determinante ale acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.