În 1837, în plin proces de dezrobire a țiganilor, Mihail Kogălniceanu folosea termenul de rom, evitându-l pe cel de țigan. După zeci de ani, pe 20 februarie 1856 a fost eliberată din sclavie ultima categorie de robi ce aparţineau proprietarilor particulari.
Termenul de rom a intrat oficial în limba română în anul 1933 când G.A. Lăzurică a înfiinţat „Uniunea Generală a Romilor din România”. Totuși, în perioadă comunistă acest cuvânt nu a fost folosit.
În 1993, Consiliul Europei recomanda folosirea termenului „rom” în locul substantivului „țigan”. Apoi, doi ani mai târziu, un memorandum al ministrului de Externe Teodor Meleşcanu recomanda revenirea la termenul „ţigan”, pentru a nu se face o confuzie între „rom” şi „român” în mentalul colectiv occidental. Recomandarea a trecut repede în uitare.
Când a apărut în România prima dată termenul de țigan
În izvoarele istorice, prima atestare a cuvântul „țigan” a apărut în anul 1385 în schimbul de sclavi între țările române. Atunci, termenul desemna statutul de sclavi pe care îl aveau romii și alte etnii care erau folosite pe post de slavi.
Mai mult decât atât, tot atunci termenul de „țigan” a devenit sinonim cu cel de rob. Codul penal din Muntenia al anului 1818 preciza că „Toți țiganii sunt născuți robi” și că „Țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”. Exista un număr mic de robi care nu erau romi.
Apoi, cuvântul țigan a început să fie folosit în cazul persoanelor cu un comportament problematic, indiferent de etinia din care făceau parte. Conform statisticilor, în jurul anilor 1850, o treime din țiganii Europei locuiau în Moldova și în Țara Românească.
Ligviștii spun că „țigan” (zingari, tsigans, zigeuner, cigani, cikani in alte limbi) provine din grecescul athinganein, (tradus: „a nu se atinge”) și este numele unei secte din Bizanț care practica izolaționismul, scrie Wikipedia.
