La mijlocul celui de-al treilea mandat, reprezentantul UDMR Bihor Nyako József și-a pierdut funcția de primar al orașului Valea lui Mihai

0
160

Primarul orașului Valea lui Mihai, Jozsef Nyako (UDMR), a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), care constatase că, timp de doi ani, s-a aflat în stare de incompatibilitate. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, marți, 10 mai, recursul edilului despre care ANI susținea că, simultan cu funcția de primar, a deținut-o și pe cea de administrator al unei firme. Prefectul județului, Dumitru Țiplea, a semnat un ordin de încetare a mandatului acestuia

În aprilie 2014, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, declanșând procedura de evaluare a regimului juridic al incompatibilităților, cu privire la primarul orașului Valea lui Mihai, Jozsef Nyako. Potrivit raportului de evaluare, edilul ”s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 – 18 iunie 2014, întrucât, simultan cu funcția de primar, a deținut și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”.

Primarul din Valea lui Mihai a fost validat în funcție pe 20 iunie 2012, dată la care, potrivit datelor cuprinse în sentința instanței de fond, Curtea de Apel București, Jozsef Nyako deținea calitatea de asociat comanditar și administrator unic al unei firme care avea două puncte de lucru în Valea lui Mihai – o sifonărie și un magazin mixt cu furaje.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.