Litoralul s-a golit încă din 20 august datorită Ministrului Educației

0
269

Începerea școlii pe 5 septembrie a golit litoralul de pe 20 august. La asta nu se așteptau hotelierii de la malul mării, dar nici n-au apelat la un analist care să le spună că așa va fi. La începutul acestui an, când au lăsat mână liberă Alianței Pentru Turism (APT) să negocieze noua structură a anului școlar cu Ministerul Educației, sperau că totul va fi bine. APT a făcut scandal și lobby, în ianuarie și februarie, până când Guvernul a acceptat să modifice structura anului școlar, în sensul cerut de industria ospitalității. S-a lucrat câteva luni la proiectul de modificare legislativă, ca Ministerul Educației să ajute turismul românesc, dar cu specialiștii de la APT. După ce și-au modificat ce au vrut în structura anului școlar, exact reprezentanții industriei ospitalității dau vina pe cei din Educație că le-au distrus sezonul estival și că afectează economia națională.

În ultimii zece ani s-a cerut și prelungirea vacanței de vară până spre jumătatea lunii septembrie, pentru a beneficia cât mai multe familii cu copii de perioadele de reducere de la finalul sezonului estival. Dar în ianuarie și februarie 2022, reprezentanții industriei ospitalității (prin APT – asociație înființată de Dragoș Anastasiu) au cerut și două săptămâni în plus pentru vacanța de iarnă, invocând același motiv. Lobby-ul lor a fost mai ferm și s-a reușit obținerea modificărilor dorite. În februarie a fost lansată și o petiție, de către Asociația Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR) și a Alianței Pentru Turism (APT). Cele două asociații câștigătoare au reușit să modifice structura anului școlar, pentru care este înjurat acum mai ales ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, considerat autorul dezastrului atât din școală, cât și de pe litoral.

APT și ATCR au cerut modificarea structurii anului școlar, arătând că o vacanță de iarnă de două săptămâni, în februarie, ajută copiii să-și mențină sănătatea fizică și psihică, asigurând alinierea cu restul țărilor în care se practică sporturile de iarnă. S-a pus problema, încă de atunci, că dacă Ministerul Educației ar răspunde tuturor cerințelor industriei ospitalității, anul școlar ar trebui să înceapă pe 20 septembrie, să se termine la 1 iunie și, pe lângă vacanțele deja stabilite, să mai existe cel puțin o săptămână în plus, în februarie, în condițiile în care oricum avem cel mai scurt an școlar din Europa. Inițial, Ministerul Educației a anunțat că „cedează” doar o săptămână în plus, pentru luna februarie.

Negocierile între cei care au spus că reprezintă industria ospitalității și Ministerul Educației s-au făcut din februarie, când s-a și creionat structura viitorului an școlar. Până pe 29 iulie, când s-a publicat în Monitorul Oficial noul program cu 5 module de învățare, hotelierii de pe litoral nu au venit cu niciun calcul concret care să arate dezastrul pe care îl va provoca începerea școlii pe 5 septembrie. Ar fi putut plăti măcar un analist capabil să arate de ce este o gravă eroare care urmează să ducă la scăderi importante în economie. Dar au tăcut, iar cei care au început să facă lobby din luna ianuarie au avut câștig de cauză – fiind tot reprezentanții lor, pe care și i-au asumat, mulți dintre cei acum afectați fiind membri APT.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat, încă din februarie 2022, că o prelungire a vacanțelor de toamnă și de iarnă va atrage după sine scurtarea celei de vară, iar singura posibilitate ar fi să înceapă școala mai devreme, pentru că nu pot fi trimiși copiii la școală pe caniculă, după jumătatea lunii iunie. Astfel s-a ajuns la formula actuală, prin care Ministerul Educației a-ncercat să ajute turismul românesc, la cererea APT, care a făcut lobby din ianuarie. Dar cum vara nu-i ca iarna și nici muntele ca litoralul, s-a ajuns la dezastru în turismul de la malul mării, unde sezonul estival s-a scurtat brusc, la o lună, fiind mai prost anul acesta decât în anii de pandemie, când erau restricții.

Litoralul pentru toți a început mai devreme, dar nu i-a ajutat cu nimic pe hotelierii de pe litoral, pentru că le-au plecat turiștii de pe 19-20 august, să se pregătească de începerea școlii. Deși nu au negociat nici măcar cu cei care ar trebui să le reprezinte interesele, adică APT, hotelierii dau vina doar pe Ministerul Educației că a distrus turismul, arătând că în anul 2020 s-au înregistrat aproximativ 125 mii de sosiri turistice, iar în anul 2021 peste 127 mii de sosiri în cadrul județului Constanța, conform datelor de la INS, iar acum litoralul e gol.

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial, pe 29 iulie, noua structură a anului școlar 2022 – 2023, exact în forma cerută de Alianța Pentru Turism: în loc de semestre, s-a trecut la 5 module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe. Noul an şcolar  începe astăzi, pe 5 septembrie, iar prima vacanță va fi în perioada 22-30 octombrie, când vor avea vacanță toți elevii, nu doar cei de grădiniță și școală primară.

O altă noutate este şi introducerea programului Săptămâna Verde, pe lângă programul Şcoala Altfel. Acesta va fi inclus în modulele 4 și 5, la alegerea școlilor. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare). Prin excepție de la aceste prevederi, la clasele din învățământul liceal cu profil tehnologic din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.

Modulul 1 de învățare din noua structură a anului școlar este în perioada 5 septembrie – 21 octombrie. Urmează vacanța de toamnă, pentru toți elevii, în perioada 24-30 octombrie, apoi Modulul 2, în perioada 31 octombrie – 22 decembrie; vacanța de iarnă, în perioada 23 decembrie – 8 ianuarie, apoi Modulul 3, de pe 9 ianuarie, până în luna februarie, când vine a treia vacanță, de o săptămână. Aceasta poate fi acordată în a doua săptămână, în a treia săptămână sau în a patra săptămână din februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar – așa cum au cerut, la începutul anului 2022, cei care au făcut lobby și scandal la nivel național, cu petiții și acuzații la adresa Ministerului Educației că nu susține turismul montan și sănătatea elevilor.

După vacanța de iarnă diferențiată, pe care a acceptat-o Ministerul Educației, în urma negocierilor cu reprezentanții ONG-urilor care au cerut în mod expres această modificare, începe Modul 4 de învățare, până înainte de Paște. A patra vacanță începe pe 8 aprilie și durează până pe 23 aprilie.  Modulul 5, ultimul, începe pe 24 aprilie și se termină pe 16 iunie, când se intră în vacanța de vară, până pe 4 septembrie.

Reprezentanții industriei ospitalității de pe litoral se plâng de distrugerea sezonului estival de către Ministerul Educației. Deși se așteptau să fie compromisă doar luna septembrie, au constatat că familiile care au copii s-au „retras” de pe 20 august, ca să se pregătească pentru începerea școlii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.