Lotus Băile Felix eliminată din Cupa României

0
131

Bihorenii de la Lotus Băile Felix s-au deplasat în Sânnicolau Mic din județul Arad cu intenția de a continua parcursul în competiția KO, dar au dat peste Șoimii Lipova care a practicat un fotbal foarte bun în special în prima repriză. După 1-1 la pauză, goluri semnate de Pamfile (min. 8) și respectiv Fl. Pop (min. 31), „șoimii” s-au dus la 3-1, prin Criștiu (min. 60) și Românu (min. 64), dar au mai avut și alte ocazii bune de a marca în fața a aproximativ 150 de spectatori care au luat loc în tribunele arenei „Banatul” din Sânnicolau Mic.

Am primit gol repede, pe o greșeală personală, după care am reușit să revenim în joc printr-o acțiune de contraatac, dar în a doua repriză ne-au dominat. Cred că astăzi jocul s-a decis pe greșeli personale. Ne doream să mergem mai departe, dar era important să păstrăm energie pentru meciul de vineri (n.a. cu Careiul, ultima clasată în C10). Ne dorim să ne calificăm în play-off, iar seria a zecea a Ligii a 3-a mi se pare parcă mai bună ca și anul trecut, va fi o performanță foarte bună pentru noi dacă vom ajunge în primele patru la finalul sezonului regular. Spun asta pentru că sunt câteva echipe care își doresc promovarea, echipe cu tradiție și aici mă refer la Bistrița, Satu Mare, Zalău și chiar FC Bihor, dar noi vom încerca să strângem puncte și să fim acolo în play-off. Concluzionând, ar fi fost bine și pentru noi să continuăm și în Cupă, ne doream asta, dar nu cu orice preț”, a declarat după partidă Gheorghe Ghiț, antrenorul lui Lotus.

Șoimii Lipova – Lotus Băile Felix 3-1 (1-1)
Au marcat: Claudiu Pamfile 8, Raul Cristiu 60, Sergiu Românu / Florin Pop 31
Șoimii: R. Buta – Cristiu, D. Pop, I, Giosu, Cl. Pamfile – Clej, Gavrilă (88 A. Rusu), Sahli (81 Susan), Bulza – Filimon (71 Bădăuță), Sg. Românu (81 Mare). Antrenor: Adrian Abrudean
Lotus: Ed. Beke – Cr. Copil, Cr. Oros (66 R. Creț), A. Gal, M. Arsene (66 Al. Sorian) – Fl. Pop, D. Gheban, Cl. Codoban (77 P. Blăgea) – V. Costea, C. Sîrbu (66 R. Tămaș), S. Cucu (77 P. Popovits). Antrenori: Gheorghe Ghiț, Petre Ardelean, Ciprian Fiter și Nicolae Petre
Arbitri: Mircea Salomir (Cluj) – Alexandru Corb (Satu Mare), George Suciu (Câmpia Turzii)
Observatori FRF: Dorin Micșa (Timișoara), Octavian Șovre (Satu Mare)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.