Lotus și-a luat revanșa în Cupa României

0
177

Animaţi de gândul revanşei, Lotus Băile Felix a început bine confruntarea cu FC Bihor. Pe fondul unei dominâri teritoriale, gazdele n-au gâsit soluţiile adecvate la acţiunile lui Sorian, Gheban sau Cucu. Prima ocazie clară de gol le-a aparţinut orădenilor: R. Ardelean a executat rapid o lovitură liberă de la marginea careului, A. Hosu a rămas singur dar a şutat pe direcţia portarului şi Barabaş a reţinut (14).

La el ca în campionat, gazdele au marcat primele. În minutul 17, Sebastian Cucu a scăpat singur şi a marcat cu un şut pe sub Nergheş (1-0). Juniorul şi-a făcut un frumos cadou de ziua lui, el urmând să împlinească 17 ani în 2 septembrie.

FC Bihor a răspuns în minutul 20 când Gheorghiţă a finalizat o acţiune personală cu un şut de la 15 metri în transversală.

La cealaltă poartă, Sorian a smuls aplauzele publicului cu un exterior de efect trimis de la 14 metri, lateral stânga, la care Nergheș a avut o intervenție pe măsură respingând de sub transversală (40).

În repriza a doua, FC Bihor a căutat golul egalării, dar s-a lovit de intervențiile salvatoare ale portarului Barabaș. În minutul 55, portarul Lotusului a salvat de trei ori în aceeași fază la șuturile succesive trimise de Balint, Gheorghiță și A. Hosu. Nou intrat, Chindlea l-a încercat și el pe Barabaș cu două șuturi puternice din afara careului, parate de portar (63 și 65). Orădenii au beneficiat în minutul 66 de o lovitură de la 11 metri ratată de Ardelean, care a șutat peste poartă. De spațiile rămase a profitat nou intratul Patrick Blăgea, care a făcut o cursă frumoasă și a șutat de la 16 metri în stânga portarului (2-0). Lotus a învins și a făcut pasul în turul III al Cupei României, iar sâmbătă de la ora 17:00 ambele echipe au meciuri importante de campionat: Lotus la SCM Zalău, iar FC Bihor pe teren propriu cu Victoria Carei.

LOTUS BĂILE FELIX – FC BIHOR ORADEA 2-0 (1-0)

Au marcat: Sebastian Cucu 17, Patrick Blăgea 84

Lotus: A. Barabaş – Cr. Copil (46 Fl. Pop), T. Paublusztig, Al. Pintea, S. Cucu, Al Sorian, R. Creţ, V. Costea (69 D. Sala), G. Gitye (90 M. Arsene), D. Gheban (69 P. Blăgea), R. Tămaş (57 P. Popovits). Antrenori: Gheorghe Ghiţ, Petre Ardelean, Ciprian Fiter şi Nicolae Petre

FC Bihor: Ed. Nergheş – P. Andraş, Al. Popa, D. Stan (46 Petruș), D. Lupşe, R. Săutiuţ, R. Ardeleean (73 A. Cherman), Ad. Popa, A. Gheorghiţă (59 A. Chindlea), M. Balint (59 A. Moga), A. Hosu (73 D. Șandro). Antrenori: Florin Farcaş, Dorin Mihuţ şi Vlad Gheţe

Arbitri: Răyvan Lădar – Ioan Cozorici, Flavius Lazăr Seiche (toţi din Sălaj).

Observator FRF: Leontin Moga (Zalău)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.