Membri ai grupului Diaspora Europeană au organizat marți seara, 13 decembrie, la Sebeș, Alba, o acțiune civică la fabricile austriece Holzindustrie Schweighofer – HS Timber Group și Kronospan.
Activiștii au surprins parcările pline de mașini cu lemne, lucru care este valabil aproape în fiecare seară.
„Aici sunt zeci de camioane din care garantat jumătate sunt peste greutate, garantat au între 2 și 8-10 mc în plus de lemn. Nimeni nu le face nimic. E full. (…) Să le arătăm la toată lumea ce înseamnă românul, cum le bagă la austrieci bani direct în buzunar (…) Așa boicot fac românii, că sunt zeci de camioane, nici nu au unde să le mai bage”, a spus Mario Mocan, reprezentantul diasporei, potrivit alba24.ro.
După ce reprezentanții Diaspora Europeană au ajuns în parcarea Kronospan, camioanele încărcate cu lemne care așteptau la poarta fabricii au fost lăsate rapid de paznici să intre în incintă, la cântar, chiar și pe interzis (pe ieșire). Astfel, în doar câteva minute, parcarea s-a golit.
La HS Timber Group, alte zeci de camioane cu lemne așteptau în parcarea privată să intre în fabrică. La sosirea reprezentanților diasporei, din nou camioanele s-au grăbit să intre în fabrică.
„Am vrut să vă arăt ce corecți sunt austriecii. Firma austriacă are la cântar, maxim 70 de tone. Pe drumuri publice de 40 de tone. Și dacă îți scoți autorizație specială, acelea sunt la 54 de tone. Nici vorbă 70 de tone. De ce ar avea cântarul setat până la 70 de tone? (…) Asta e România, poluare la greu, lemne la greu (…) În altă țară în Europa nu face așa ceva. Peste 40 de tone nu merge nicăieri. Aici, la trei camioane, o cursă e gratis. Cum ar veni le bagă pe gratis, lemn ilegal”, a explicat Mario Mocan.
Holzindustrie Schweighofer – HS Timber Group se ocupă cu prelucrarea primară a lemnului, producând în special cherestea care este vândută mai ales la export. Kronospan produce plăci stratificate din lemn, de tip MDF și PAL.