MiG-urile noastre vor ajunge la ucrainieni?

0
427

România nu stă prea bine cu avioanele de luptă, categorie de arme atât de importantă în războiul din Ucraina! Bătrânele avioane sovietice MiG-21, din dotarea noastră, au fost modernizate împreună cu israelienii, în urmă cu mulți ani, dar ele sunt totuși niște avioane uzate moral și fizic. Am început trecerea pe americanele F-16 și ele vechi, dar modernizate. Oricum, sunt net superioare MiG-urilor noastre. Polonezilor li s-au oferit avioane F-16 de către americani contra MiG-urilor 29 din dotare, dar până la urmă afacerea a căzut de frica rușilor. Avioanele noastre MiG-21 au fost consemnate recent la sol și acesta era un semn. Iată că acum se trece la un alt nivel, adus în discuție de președintele PSD. Astfel, Marcel Ciolacu spune că România ar putea dona Ucrainei avioanele de luptă MiG 21 LanceR, aflate în dotarea aviației militare române. Întâmplător sau nu, chiar în ziua următoare sosea la București ministrul de externe ucrainiean, Dmitro Kuleba…

MiG-21 românesc

Întrebat joi seara, la România TV, dacă țara noastră ar putea trimite Ucrainei avioanele de producție rusească MiG-21, președintele PSD a spus că acest lucru „este posibil, în funcţie de evoluţia lucrurilor din Ucraina”. În acest moment, aceste aeronave sunt consemnate la sol după mai multe incidente tehnice, inclusiv prăbușirea unui aparat de zbor, în Dobrogea, la începutul lunii martie.

„Haideţi să fim corecţi, avem o frontieră de 650 de kilometri cu Ucraina. Nimeni nu ştie cum va evolua situaţia din Ucraina, e normal să ne pregătim pentru aşa ceva. Dar asta nu înseamnă că România va intra direct în acest conflict cu Rusia. Este posibil, în funcţie de evoluţia lucrurilor din Ucraina, România să facă acest lucru (să trimită Kievului avioanele MiG 21 LanceR – n.red.), dar efortul împotriva Rusiei al tuturor ţărilor civilizate şi din Uniunea Europeană, dar şi din afara Uniunii Europene – şi aici mă refer în mod direct la partenerul strategic al României, Statele Unite ale Americii – trebuie să fie asumat de către toate statele” a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu

„Primul pas este să avem un cadru legislativ. Nu o să încalce nimeni legea şi astfel de hotărâri nu cred că se vor lua pe ascuns sau să nu fie informată toată lumea. Dar este normal ca noi, ca şi stat, să ne pregătim pentru orice evoluţie a conflictului din Ucraina, noi trebuie să apărăm Ucraina, este evident acest lucru”, a adăugat președintele PSD, referindu-se la posibilitatea ca România să doneze armament Ucrainei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.