Modificări fiscale care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023

0
222

Principalele modificări fiscale care se aplică de la 1 ianuarie:

1. Impozitul pe dividende plătit de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române este în procent de 8% și se achită la bugetul de stat până pe data de 25 a lunii următoare. Se păstrează scutirea de impozit dacă beneficiarul dividendului deține mai mult de 10% din titlurile de participare la plătitorul de dividend, pentru o perioadă mai mare de 1 an.

2. Impozitul pe venitul din dividende distribuit persoanelor fizice este în procent de 8%, aplicabil prin stopaj la sursă, impozitul fiind final. Impozitul pe dividende achitate persoanelor nerezidente este tot în procent de 8%.

3. Se păstrează actualele reglementări privind diurna acordată salariaților, venit neimpozabil la nivelul de 2,5 ori cel stabilit pentru instituții publice, fără a depășii plafonul de 3 x salariul brut de încadrare.

Legiuitorul aduce suplimentar sume neimpozabile pentru salariații ce primesc venituri pentru clauza de mobilitate, venituri ce nu sunt impozabile în limita procentului de 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

4. Se majorează salariul ce beneficiază de deducerea de bază la determinarea impozitului pe venit al persoanei fizice. Acesta nu mai este ca până acum o sumă fixă, ci este salariul minim brut + suma de 2.000 lei.

5. Se reduce plafonul de impozitare prin tranșe de venit la suma de 25.000 euro, pentru contribuabilii persoane fizice ce desfășoară activități independente impozitate prin normă de venit. Acest lucru înseamnă că acele persoane fizice ce au realizat în anul 2022 venituri mai mari de 25.000 euro și până la suma de 100.000 euro actualul plafon, sau mai mult, trec la impozitarea veniturilor în sistem real.

6. La impozitarea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, se elimină cota forfetară de cheltuieli de 40%, astfel că venitul impozabil este venitul brut.

7. Pentru persoane fizice ce desfășoară activități și realizează venituri extrasalariale, se introduce un plafon superior ca bază de calcul pentru asigurările sociale obligatorii și contribuția la sănătate de 24 salarii minime brute, iar baza de calcul a asigurărilor sociale este:

• pentru persoanele fizice care au realizat până în 12 x salariul minim brut, nu există obligația plății asigurărilor sociale; acestea pot opta pentru asigurare în sistemul asigurărilor sociale și baza de calcul este de 6 x salariul minim brut;

• pentru persoanele fizice ce realizează venituri extrasalariale în plafonul cuprins între 12 – 24 x salariul minim brut, baza de calcul a asigurărilor sociale este 12 x salariul minim brut;

• pentru persoanele fizice ce realizează venituri extrasalariale ce depășesc plafonul de 24 x salariul minim brut, baza de calcul a asigurărilor sociale este 24 x salariul minim brut.

Plafonul este unul anual, iar analiza trebuie detaliată pentru fiecare componentă a asigurărilor sociale, respectiv obligația plății contribuției la sănătate sau obligația plății contribuției la asigurările sociale pensii.

8. Regimul microîntreprinderii se modifică fundamental: scade plafonul venitul microîntreprinderii la suma de 500.000 euro.

Nu pot fi microîntreprinderi acele societăți la care activitatea de consultanță și management conduce la obținerea de venituri de peste 80% din total venituri.

Foarte important: o persoană fizică poate să dețină mai mult de 25% din capitalul social al unei microîntreprinderi în cel mult 3 societăți. În caz contrar, când deține mai mult de 25% în mai mult de 3 societăți, trebuie să se decidă ce societăți trece la plata impozitului pe profit. 

Se introduce condiția ca o microîntreprindere să aibă minim un salariat. 

9. Se majorează cota redusă de TVA de la 5% la 9% pentru serviciile de restaurant și de catering, precum și pentru activitățile de cazare hotelieră, începând cu data de 1 ianuarie 2023.

10. Băuturile nealcoolice conțin adaos de zahăr (sau alți îndulcitori sau aromatizate) vor aplica o cotă de TVA de 19%, în loc de 9% cum este în prezent.

11. Se diminuează plafonului valoric maxim prevăzut pentru livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale către persoane fizice, respectiv de la 700.000 lei la 600.000 lei, exclusiv TVA, concomitent cu limitarea aplicării cotei reduse de TVA de 5% pentru achiziția de către orice persoană fizică, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, a unei singure locuințe.

12. Dispare impozitul specific în Horeca. 

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, contribuabilii care au intrat sub incidența prevederilor Legii nr. 170/2016, cu completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2022, pot opta pentru plata impozitului pe veniturilor microîntreprinderilor, potrivit titlului III din Codul Fiscal, fără verificarea condițiilor de încadrare în sistem și fără să aplice regulile privind ieșirea din acest sistem în cursul anului, sau pentru plata impozitului pe profit, potrivit titlului II din Codul Fiscal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.