Cine ar fi zis că începutul de an se va face la Oradea cu o nouă surpare la Ciuperca? Iată că Natura a ținut să-i ureze, în felul ei, lui Bolojan, La Mulți Ani. Nu de alta, dar Dealul Ciuperca este una dintre prostiile monumentale ale lui Ilie Bolojan, din triplul lui mandat de primar al Oradiei. A băgat în acest deal defect o tonă de bani, a alunecat teribil, distrugând toată investiția apoi, dar Bolojan a continuat să se pună cu Natura, investind în continuare altă tonă de bani din buzunarul orădenilor, nu al lui. Bolojan fiind tipul de lider dictatorial, care nu dă socoteală pentru cum irosește banul public, își trăiește boala ca o fericire, aici nefiind situația de la ABC-ul din Aleșd, când totul era pe banii lui și a celor de la care împrumuta. Victime ale acestor împrumuturi, în anii ’90, au fost și liberalii Mihai Sturza și Silviu Torjoc, în timp ce acum am devenit cu toții victime. La această surpare nu ne costă la fel de mult ca data trecută, la masiva alunecare din toamna lui 2016. Au fost afectați de distrugere numai vreo 800 metri pătrați. Dar, cu creșterile halucinante de prețuri de acum, s-ar putea ca reparațiile să fie mult mai scumpe decât ar trebui. Sunt bani aruncați pe apa sâmbetei, cheltuieli rezultate din prostie, abuz și iresponsabilitate.
Actualul primar, Florin Birta declara unui săptămânal orădean că „este o alunecare de teren locală, care a avut loc în weekend din cauza ploilor din ultima perioadă”. Alunecarea s-ar fi întâmplat cândva între 30 decembrie 2021 și 2 ianuarie 2022, deci chiar de Anul Nou, motiv să te întrebi dacă este o simplă coincidență sau Dumnezeu comunică în acest fel cu ultra păcătosul Ilie Bolojan, care a deranjat cu obrăznicie cinstitul deal al Calvariei. Să sperăm că dacă e valabilă a doua variantă, data viitoare un fulger va lovi lângă Bolojan și acesta, urmând exemplul clasic al lui Martin Luther, va decide să se călugărească, în semn de căință pentru toate destinele pe care le-a distrus.
Dealul Calvariei, cum era numit în perioada ungurească a orașului, fusese amenajat ca o replică a calvarului lui Isus, obligat a-și ducă crucea până pe dealul răstignirii. Din loc în loc, erau postate icoane cu etapele dramaticului drum, protejate fiecare de un micuț chioșc care să apere de intemperii acele imagini pictate. Sus, pe deal, în locul restaurantului unde Bolojan organizează ședințe speciale, era o capelă, potrivită cu locul de reculegere pregătit emoțional de icoanele de pe urcuș. Restaurantul mult iubit de Bolojan este de fapt o blasfemie, care calcă în picioare toată frumoasa tradiție creștină anterioară a dealului. Prin urmare, varianta că Dumnezeu transmite acum niște semnale, n-ar trebui să fie evitată.
Totuși, dacă analizăm situația dealului Calvaria-Ciuperca din punct de vedere rațional, observăm că el este cunoscut ca un deal problematic de sute de ani. În 1884, Nagy Sándor (Kereki) consemna în lucrarea Bihar-ország (Țara Bihorului) alunecările de teren de pe acest deal, ele făcând deci parte din conștiința publică locală. Și eu știam de mic copil că dealul acela este defect geologic și nu se poate construi nimic pe el. Așa se face că el a fost lăsat spre stabilizare cu vegetație naturală, o mulțime de arbori și arbuști făcându-și cu temei datoria, în timp ce vilele bogătașilor au fost nevoite să umple celelalte dealuri, nu pe acesta.
Și asta până a apărut la Oradea Bolojan de Birtin. Pentru el, Ciuperca a devenit o provocare, un ceva care trebuia supus fetișului pe care el îl numea „modernizare”. În vremea lui, printr-o viclenie bine coordonată, Ciuperca nu a mai avut parte de îngrijire, umplându-se de mărăcini. Apoi a zis, plin de elan responsabil, că dealul nu se poate să arate atât de neîngrijit, fiind nevoie de „modernizarea” lui. Asta însemna, în primul rând, raderea întregii vegetații care ținea pământul în loc, care, timp de decenii a făcut să nu mai fie înregistrată vreo alunecare de teren. După aceea trebuiau aduse acolo sute de tone de pietriș, beton și pământ pentru a „moderniza”, a face scări, alei etc. Când toate acestea au fost gata, ne-am trezit că aveam o „grădină publică”, o emblemă a Epocii de Aur Bolojan, de unde orădeanul sau turistul putea admira moșia lui Bolojan, numită Oradea.
Iată cum suna bombastic anunțul terminării „modernizării” bolojeniste, în cotidianul Jurnal bihorean, din 28 decembrie, 2015:
„S-a încercat să se folosească pe cât posibil elemente naturale”, a precizat viceprimarul Mălan, referindu-se la Grădina Publică Ciuperca. Locurile de odihnă din capetele aleilor ce coboară spre strada Olteniei şi mai departe, spre Parcul Bălcescu, sunt dotate cu pergole care la această oră prezintă doar sârmă, însă aceasta va susţine viţa de vie menită să ofere cândva umbră vizitatorilor Grădinii Publice.
Noile alei de la Ciuperca au fost acoperite cu dale, deşi proiectul iniţial prevedea griblură, au arătat edilii şi constructorul Abed Nego. Aleile sunt dotate cu mobilier urban – băncuţe, coşuri de gunoi, chiar şi tobogane – toată Grădina Publică fiind iluminată ambiental. S-a dorit ca Ciuperca să primească un aer de grădină botanică.
Au fost amenajate cinci puncte cu perspectivă panoramică asupra grădinii şi a împrejurimilor, punctul principal fiind cel de alimentaţie publică și informare, amenajat în punctul cu cea mai bună panoramă asupra oraşului. Punctul de alimentaţie publică este realizat din beton armat, cu acoperiş de tip terasă înierbată. Viceprimarul Mălan spune că Primăria ia în calcul atât darea în administrare a tuturor spaţiilor verzi, dar şi comerciale unei unei singure societăţi, cât şi o administrare separată a spaţiilor verzi de spaţiul comercial.
În zona vestică a terenului este amplasat un amfiteatru în aer liber ca element de plastică arhitecturală cu o capacitate de 130 de persoane. Suprafaţa totală a aleilor şi a platformelor de odihnă este de 3.470 metri pătraţi.
V-am dat tot citatul ca să percepeți direct cantitatea de minciună aruncată pe piață de Bolojan, prin vocea yesmanului său, Mircea Mălan. Tot abuzul, nemernicia și prostia investite în acest proiect ce nu ținea deloc cont de istoria dealului, aveau să fie „răsplătite” câteva luni mai târziu când, într-o noapte cinematografică, din care tunetele și fulgerele n-au lipsit, adăugându-se zgomotelor lugubre de sfârșit de lume, dealul a luat-o la vale, distrugând tot ce Bolojan investise acolo cu bani publici, vezi Doamne în beneficiul orădenilor. De atunci încoace, alte tone de bani s-au aruncat în refacerea dealului, lucrările nefiind gata nici azi. În plus, culmea tupeului, Bolojan i-a dat în judecată pe cei care au făcut lucrările, ca să nu arate lumea insistent cu degetul spre el.
Tuturor celor agresați de Bolojan cu procese în chestiunea Dealului Ciuperca le recomandăm să prezinte judecătorilor cartea apărută acum 138 de ani, la Oradea, care povestește de alunecările de teren de atunci. E cea mai bună dovadă că Primăria avea, în arhivele sale, o cercetare corectă asupra acestui caz. Incompetența birtinezului însă a dus la o irosire imensă de resurse, de milioane de euro, ce a dus la scăderea și mai mare a nivelului de trai al orădenilor. Ar fi cazul ca orădenii să se trezească, pentru că toate „modernizările” bolojeniste sunt de fapte alte viitoare „dealuri Ciuperca”…
Doru Sicoe
P.S. Fiind un eveniment prea important în istoria urbei, el nu putea fi evitat de performantul Pro TV. Așa se face că a prezentat o știre cu alunecarea de teren de la Oradea, fiind incriminată defrișarea completă a dealului. Ghiciți ce? Niciunde în cuprinsul materialului nu a fost pomenit numele lui Bolojan!
