Parcul Tineretului din Oradea, finalizat și recepționat

0
203

Municipalitatea orădeană a recepţionat, la finalul lunii trecute, lucrările de amenajare a Parcului Tineretului, care se întinde pe o suprafață de 1,5 hectare.

Proiectul, care a fost implementat  pe o suprafață totală de 15.703 mp, în  zona de pădurice situată pe strada George Bacaloglu, a fost votat și finanțat în cadrul programului de bugetare participativă.

„Dacă înainte de începerea lucrărilor, terenul era unul neamenajat, cu vegetația crescută spontan, acum acesta s-a transformat într-un adevărat spațiu de recreere pentru locuitorii zonei, un spațiu cu locuri de joacă pentru cei mici, cu zone de relaxare, dar și cu facilități de agrement și sport”, menţionează municipalitatea orădeană.

Astfel, parcul a fost dotat cu terenuri de sport multifuncționale, nocturnă, loc de joacă, alei asfaltate, zone verzi, mobilier urban și iluminat cu LED, deservind cele aproximativ 300 de locuințe individuale din zonă.

De asemenea, zonele verzi au fost plantate cu 132 arbori din speciile: stejar, arțar, pruni ornamentali, catalpa, iar zonele cu pământ au fost însămânțate.

Totodată, s-a montat mobilierul urban: 37 bănci în zona locurilor de joacă, a terenurilor multifuncționale și perimetral aleilor propuse, precum și 11 coșuri de gunoi.

Lucrările de amenajare a parcului au fost realizate de firma Construcții Bihor, la valoarea de 2,3 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.