Peste 33.000 de morți în Turcia și Siria, după cutremure

0
143

Salvatorii au continuat să scoată mai mulți supraviețuitori dintre dărâmături în Turcia și Siria, în timp ce bilanțul cutremurelor de săptămâna trecută a depășit 33.000 de morți.

Până luni, cutremurele au ucis cel puțin 29.605 persoane în Turcia și peste 3.500 în Siria. Bilanțul victimelor din Siria nu a mai fost actualizat de două zile.

La aproape o săptămână de la primul cutremur, au fost salvate mai multe persoane, inclusiv copii, dar și o femeie de 85 de ani.

Pentru oamenii rămași însă fără cei dragi, suferința este copleşitoare. Voluntari veniți din toate colțurile Turciei îi ajută cu hrană și cu cele necesare să trăiască de pe o zi pe alta.

Iar după catastrofa de acum o săptămână, apare şi amenințarea unor epidemii, care ar putea izbucni oricând în regiunile devastate.

În Antakia, echipele de căutare au salvat un tânăr după aproape 7 zile. Este, se pare, singurul supraviețuitor dintre cei 9 vecini peste care s-a surpat clădirea. Le-a spus salvatorilor că, de 3 zile, n-a mai auzit în jurul lui niciun sunet.

Într-un cartier din orașul Malatya, mai multe magazine au fost puse la pământ. Nu au fost înregistrate decese, dar oamenii au pierdut tot ce aveau.

În toate zonele lovite de cutremur, cimitirele sunt extinse pentru a le face loc sutelor de morți, scoși de sub dărâmături. În Malatya, cel puțin 300 de morminte au fost săpate în ultimele zile, iar localnicii abia au timp să-și ia rămas bun de la cei dragi, înainte să fie înmormântați.

Cei care au supraviețuit sunt ajutați de o armată de voluntari, veniți din toate colțurile Turciei în regiunile afectate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.