Polițiștii bihoreni au verificat legalitatea transportului rutier de persoane

0
130

Luni, 10 octombrie a.c., în intervalul orar 06.00 – 10.00, poliţiştii rutieri şi polițiștii de ordine publică cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat pe drumurile publice din județul Bihor, în cadrul unei acțiuni desfășurată la nivel național, pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane.

Activitățile polițiștilor au vizat verificarea documentelor necesare efectuării transportului de persoane de către operatorul de transport şi de către conducătorul auto și prevenirea conducerii sub influența alcoolului a unor astfel de vehicule.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate 119 autovehicule, din care 92 destinate transportului de persoane și 27 destinate transportului elevilor, fiind testați cu aparatul etilotest toți conducătorii auto verificați.

În urma testărilor, nu a fost depistat niciun conducător auto care să fi consumat alcool înainte să se urce la volan în timp ce efectua transport de persoane.

Totodată, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, din care trei pentru nerespectarea perioadelor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă, conform prevederilor O.G. nr.37/2007, trei la H.G. nr.69 / 2012 privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și 12 potrivit O.U.G. nr.195/2002 și șapte la alte acte normative, cu amenzi în valoare totală de 17.800 de lei.

Polițiștii bihoreni continuă astfel de activități pentru responsabilizarea conducătorilor auto. Scopul acestor acțiuni este scăderea riscul rutier și adoptarea de către conducătorii auto a unui comportament preventiv în trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.