Președinta U.A.P. Bihor, Vioara Bara, s-a adresat către primarul Birta: ˝este o modă în Oradea de a nu ne primi. Nici dl. Bolojan, nici dvs nu ne-ați primit niciodată˝

0
502

La finalul ședinței de Consiliu Local de ieri, președinta Uniunii Artiștilor Plastici Bihor, Vioara Bara, a cerut să se adreseze plenului în problema galeriei de artă din Cetate. Artiștii sunt somați să părăsească spațiul sau să își asume plata unei chirii pe care o consideră prohibitivă, peste posibilitățile de care dispun.

Ea și-a început intervenția la microfon cu un reproș la adresa primarului Florin Birta, observând că „este o modă în Oradea de a nu ne primi. Nici dl. Bolojan, nici dvs nu ne-ați primit niciodată. Poate este important să aflați ce se întâmplă în Oradea cu Uniunea Artiștilor Plastici”.

A punctat apoi, pe scurt, istoria recentă a UAP, comună cu a municipalității orădene: după renovarea Cetății pe fonduri europene, UAP a primit spațiul galeriei de artă și, spune ea, artiștilor li s-a promis că se va înființa un muzeu de artă contemporană cu condiția să doneze lucrări. La cinci ani de la încheierea proiectului de reabilitare, când toate condițiile legate de destinația nonprofit au picat, Primăria scoate afară majoritatea activităților culturale, în tentativa de a închiria spațiile pe sume mai importante. „După cinci ani, orașul nu mai are nevoie de cultură. Noi am avut acțiuni foarte importante, expozițio importante. Cinci ani, cât am stat acolo, ni s-s spus că se va înființa muzeul artei contemporane și condiția a fost să donăm tablouri. A fost o minciună, nu se mai face. Noi am făcut pereți de rigips, am amenajat pe banii noștri, sa nu afectam structura. Acum, am fost invitați ori să plecăm, ori să plătim o chirie, când peste tot în țară, galeriile sunt susținute de administrații”, a insistat ea, oferind inclusiv exemple de primării mai modeste, precum Foscani, Solobozia sau Deva.

Bara i-a reproșat primarului Birta că uzează de metodele administrației Filip: „e același procedeu ca pe vremea dlui Filip: lacăt pe usă, cu expoziția înăuntru. Ne-a mințit vreo 3 sau 4 ani că ne dă altă galerie, dar nimic. Acum istoria se repetă. Pentru ce ne au dat atunci afară? Să facă sală Robingo. Au vrut să ne ia și galeria, ca să facă restaurant pentru hotelul de deasupra”.

Din interpelarea sa: „De ce Oradea, oraș cultural, oraș Art Nouveau, nu vrea galeria de artă contemporană, de ce nu vrea artă? De ce ne alungați din Cetate? De ce să păsăsim spațiul cetății?”

Interpelarea sa a iscat neliniște în grupul PNL, președintele de ședință fiind nevoit să-l tempereze pe consilierul Ioan Tau.

În replică, primarul Birta a răspuns că „voi verifica să văd câtă chirie ați plătit în ultimii ani” și a mai insistat că „faptul că trebuie să vă plătiți utilitățile e de bun simț. De un an îmi spuneți că rămâneți fără spațiu dar n-ați rămas. Vă rog să mă căutați când veți rămâne”.

Ședința s-a încheiat abrupt, pe fondul sonor al reproșurilor lansate de Vioara Bara și a nemulțumirii consilierilor liberali, obligați să le asculte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.