Primele rezultate ale examenului de bacalaureat au fost publicate 

0
173

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat au fost publicate luni în centrele de examen şi online, iar de la ora 12 pot fi depuse contestaţiile, rezultatele finale fiind aşteptate în 7 iulie.

Contestaţiile pot fi depuse/transmise luni în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen şi online).

Rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri).

Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3% – 2022 și 67,8% – 2021). In județul Bihor, rata de promovare este de 79,7%.

Doar 55 au reușit să ia note maxime la toate probele pe care le-au susținut. Cei mai mulți dintre aceștia se află în județele Argeș, Prahova, Constanța și în București, fiecare cu câte 5 medii perfecte. La Bihor exisă o singură medie de 10 al unui absolvent de la Colegiul National Em Gojdu, din Oradea.

În 2022, rata de promovare la Bacalaureat a fost de 73,3%, cea mai mare din ultimii 10 ani, iar 162 de candidaţi au obţinut media 10.

După contestaţii, în 2022, rata de promovare a fost de 75,2%. De asemenea, 30.377 de note au fost mărite, iar 15.986 au fost micşorate. 42 de licee au avut rată de promovare zero.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.